Discursul ambasadorului Mark H. Gitenstein la conferinţa techcamp din Bucureşti

Bun venit la TechCamp Bucureşti, un proiect comun al Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, ONG-urilor, specialiştilor IT şi al societăţii civile din România.

Scopul acestei colaborări este acela de a vedea cât de eficient putem folosi tehnologia informaţiei, în special reţelele sociale, în beneficiul comunităţilor rome şi al categoriilor de români defavorizaţi. Intenţia a fost aceea de a reuni un grup variat. Voi, cei prezenţi aici reprezentaţi diverse ONG-uri şi sunt foarte optimist în privinţa rezultatelor ce se pot obţine folosind reţelele sociale.

Sunt optimist pentru că Ambasada SUA din Bucureşti a fost implicată într-un proiect foarte important care a utilizat reţelele sociale. Ştiu că în sală există reprezentanţi ai unora dintre grupurile care au lucrat cu noi la acest proiect ce a vizat reforma socială, cu accent pe lupta împotriva corupţiei şi importanţa transparenţei. Unii dintre noi cunosc poate acest proiect numit Restart Romania, găzduit pe site-ul HotNews.ro. El a fost lansat în urmă cu şase-opt luni de către TechSoup, o organizaţie de care poate aţi auzit. Pentru aceia care nu cunosc detalii, TechSoup este o organizaţie sponsorizată de Microsoft, un ONG care asigură software ONG-urilor din întreaga Românie. Aşa a început acest proiect. OrganizaţiaTechSoup România este condusă de un fost voluntar al Corpului Păcii, Chris Worman, cel care a făcut posibil proiectul Restart Romania. Chris este un om minunat, extrem de inventiv, împreună cu care am urmărit evenimentele petrecute în nordul Africii la începutul acestui an. Am urmărit totul pe reţelele sociale, care au fost catalizatorul, energia din spatele Primăverii Arabe, şi ne-am spus: „De ce nu am putea face aşa ceva aici, în România?"

Aşadar Chris şi eu am lansat o competiţie şi am creat un site, găzduit pe site-ul Hotnews.ro. Acel site îi încuraja pe oameni să lanseze idei, să găsească moduri de utilizare a tehnologiei în lupta împotriva corupţiei. S-au propus 140 de idei. Acest proiect a fost o colaborare între Ambasada SUA şi alte patru ambasade: Ambasada Marii Britanii, Ambasada Germaniei, Ambasada Austriei şi Ambasada Canadei. Am înfiinţat un juriu constituit din reprezentanţi ai acestor ambasade şi membri ai ONG-urilor, am analizat propunerile iniţiale, am ales zece dintre ele şi într-o seară am votat cele mai bune cinci propuneri de site-uri pe care apoi le-am sponsorizat. O parte a acelui proces se va repeta şi în cazul acestei conferinţe. Aşa cum se va întâmpla şi acum, atunci am adus laolaltă specialişti IT, programatori şi reprezentanţi ai ONG-urilor ca şi voi, iar ei au încercat să găsească soluţii, folosind atuurile oferite de tehnologie. Am găsit cinci idei pe care eu le consider foarte bune şi le-am finanţat. Ambasada SUA va finanţa mai multe proiecte, va investi mai mulţi bani. Prin intermediul celor cinci ambasade am reuşit extrem de bine să obţinem sprijinul comunităţii de afaceri, care va finanţa câteva dintre aceste proiecte. Aşadar noi am deschis cumva drumul, identificând aceste idei şi finanţându-le cu fonduri SEED care vor atrage acum alte finanţări. La fel se poate întâmpla şi cu ideile generate de acest proiect.

A fost extraordinar nu doar faptul că am găsit cele cinci idei, ci că ele au venit de la oamenii care ştiu într-adevăr ce trebuie făcut. 66.000 de români au accesat site-ul Restart Romania, 66,000 de vizitatori unici, un număr destul de bun pentru România. Ca să fiu sincer, m-a bucurat acest lucru, dar nu m-a surprins. De ce nu am fost surprins? Pentru că în urmă cu un an, două tinere au iniţiat un proiect numit "Let's Do It Romania!" de care probabil mulţi dintre voi au auzit. Respectivul proiect a fost un efort al celor două tinere de a găsi soluţii la o problemă dificilă cu care se confruntă România şi anume gunoaiele. Mulţi dintre voi au văzut această problemă. România este una dintre cele mai frumoase ţări din lume, însă în unele parcuri, oraşe ori sate, găseşti multe gunoaie. Ele au organizat o campanie şi, într-o zi din toamna lui 2010, au adunat 200.000 de români care au ieşit la strâns de gunoaie.

Am descoperit însă şi un alt lucru. În călătoriile mele prin România, cer să mă întâlnesc cu un anumit grup demografic, români cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, cărora le adresez întotdeauna două întrebări. De obicei, discut cu grupuri de 20-30 de studenţi în primii ani de facultate, ori liceeni. La întrebarea "câţi dintre voi au cont de Facebook?" peste 50% dintre tineri au răspuns afirmativ. Interesant. Apoi îi întreb: "câţi dintre voi au auzit de Let's Do It Romania şi au participat?" Peste jumătate dintre ei au răspuns afirmativ. Există o categorie demografică, un grup de oameni care vor să facă ceva fără a se implica în vreun partid, fără a folosi presa, ci acţionând pe cont propriu, folosind reţelele sociale. Aşadar, în România există cele trei ingrediente care justifică folosirea reţelelor sociale. În primul rând, aveţi un public cunoscător şi un număr extraordinar de mare de utilizatori ai reţelelor sociale în Bucureşti, număr în creştere şi în restul ţării. Bucureştiul este piaţa cu cea mai rapidă creştere a utilizării reţelei Facebook din Europa. Numărul de utilizatori ai reţelelor sociale a crescut extrem de mult. În al doilea rând, aveţi această categorie demografică. În al treilea rând, aveţi specialişti extrem de pricepuţi. Îmi place să povestesc o istorioară. Fiul meu lucrează la sediul Microsoft din Redmond, statul Virginia, unde româna este a treia cea mai vorbită limbă pentru că există atât de mulţi specialişti IT români talentaţi. Prin urmare, aveţi tehnologia, aveţi mulţi utilizatori şi aveţi probleme care trebuie rezolvate.

Cred că TechCamp va oferi primele eforturi de a utiliza aceste tehnologii şi toate ingredientele menţionate în beneficiul categoriilor defavorizate, în special al romilor. Sunt sigur că putem obţine rezultate bune. Atelierele de brainstorming vor reprezenta una dintre cele mai valoroase părţi ale conferinţei, aşadar sper că veţi fi deschişi. Un ultim lucru pe care aş vrea să-l menţionez: este minunat că veţi folosiţi tehnologia pentru a spori impactul activităţii voastre, dar activitatea nu este una solitară. Ceea ce vă voi spune nu este deloc în spiritul românesc: trebuie să colaboraţi şi în mediul real. Faptul că vă petreceţi tot timpul dezvoltându-vă şi consolidându-vă ONG-ul nu va schimba nimic. Ideea de bază a utilizării reţelelor sociale este aceea de a crea colaborări, ceea ce înseamnă că puteţi colabora în mediul digital, dar trebuie să colaboraţi şi în mediul real. Acesta este îndemnul pe care îl voi adresa tuturor celor cărora le acordăm finanţări şi sper că şi voi veţi face la fel. Vreau să vă asigur că aceasta nu este ultima dată când veţi auzi de noi, cei de la Ambasada SUA. În nouă oraşe din România avem American Corners în cadrul bibliotecilor. Acolo veţi găsi oameni care cunosc acest domeniu şi pe care vă puteţi baza. În al doilea rând, Fundaţia Bill&Melinda Gates despre care mulţi dintre voi probabil au auzit, doreşte să doteze toate bibliotecile din România cu calculatoare. Ne referim aici la sute de biblioteci, deci vor exista locuri în care membrii comunităţii rome care nu au calculatoare vor putea merge să lucreze. Vor avea accces la aceste biblioteci şi acces la internet. Aşadar aveţi oamenii potriviţi şi acum instrumentele potrivite pentru a găsi răspunsuri la provocările cu care vă confruntaţi. Iar acum, vom asculta mesajul secretarului de stat american pentru participanţii la TechCamp.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1242

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1298

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1306

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1248

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1410

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1545

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2005

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1612

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1557

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1474

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1651

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1892

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3869

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3171

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6254