Programe Nationale de Acces Public la Defibrilatoare in lume si in Romania

Programe Naţionale de Acces Public la Defibrilatoare în lume şi în România

"Oricine poate salva o viaţă cu un Defibrilator Automat Extern. Noi vă vom arăta cum"

Serviciul Comercial din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti şi Cardiac Science, reprezentat în România prin firmele Meditech şi Medist Imaging & Poc, au organizat astăzi un seminar tehnic având un dublu scop: prezentarea Defibrilatoarelor Automate Externe (DEA) şi conştientizarea participanţilor asupra rolului vital pe care acestea îl au în locuri publice.

Tema abordată este de importanţă majoră pentru viaţa oamenilor, deoarece defibrilarea precoce este singurul tratament eficient în cazul unui Stop Cardio-Respirator (SCR). Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în lume. SCR este o afecţiune letală care cauzează milioane de decese anual. În cazul unui SCR timpul de intervenţie este un factor decisiv pentru supravieţuire. Doar în Europa aproximativ 700.000 de oameni mor în fiecare an din cauza SCR, conform statisticilor. Această afecţiune poate avea cauze multiple şi poate afecta pe oricine, oricând, indiferent de vârstă sau de statutul social. Un număr semnificativ din aceste decese au loc în afara sistemului medical, la locul de munca, în mijloacele de transport în comun, în diferite locuri publice sau acasă. Din acest motiv amplasarea Defibrilatoarelor Automate Externe în clădirile de birouri, în întreprinderi, în locurile publice şi în colectivități duce la creşterea ratei de supravieţuire şi permite crearea unui mediu de siguranţă pentru angajaţi, clienţi, familie şi pentru publicul larg.

Primele persoane aflate la faţa locului în situaţii de urgenţă sunt de obicei oameni obişnuiţi şi nu cadre medicale specializate. Deşi Resuscitarea Cardio Pulmonara este o componentă vitală în tratarea Stopului Cardio-Respirator, singurul tratament eficient este defibrilarea precoce. Fiecare minut cu care se întârzie defibrilarea reduce şansele de supravieţuire ale pacientului cu aproximativ zece procente.

În multe ţări au fost introduse Programe de Acces Public la Defibrilatoare. Amplasarea defibrilatoarelor precum şi programul de instruire pentru utilizarea lor sunt reglementate în aceste ţări prin legi şi regulamente. Consiliul European de Resuscitare este principalul promotor al acestei modalităţi de a salva viaţa concetăţenilor şi a celor dragi. Reglementările europene sunt exemplare în acest sens. Firma Cardiac Science sprijină programele guvernamentale din multe ţări în demersul de a asigura un mediu cât mai sigur în cazul problemelor cardiovasculare.

Aceste exemple demonstrează necesitatea implicării legislativului şi a societăţii civile româneşti în demersuri similare. Realizarea acestui deziderat presupune conceperea unui Program Naţional de Acces Public la Defibrilatoare şi în România. Evenimentul de astăzi a avut ca scop familiarizarea participanţilor cu conceptul unui asemenea program public în ţara noastră. Un Program Naţional de Acces Public la Defibrilatoare Automate Externe poate contribui la salvarea a mii de vieţi în fiecare an în ţara noastră.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1257

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1225

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1983

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1535

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1633

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3818

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6222