Banca Comerciala Romana implementeaza un sistem modern de securitate a sucursalelor

  • Reducere semnificativa a plafoanelor de numerar din unitatile BCR
  • Monitorizare continua a unitatilor prin sisteme de securitate, camere video si patrule mobile
  • Timpi redusi de interventie a echipajelor mobile de securitate

Bucuresti, 18 aprilie 2010 - In concordanta cu practicile si reglementarile romanesti si europene, Banca Comerciala Romana (BCR) va implementa un sistem modern de securitate a unitatilor sale prin reducerea plafoanelor de numerar existente in unitati si implementarea unui sistem complex de protectie si supraveghere permanenta a acestora prin sisteme avansate de securitate, camere video si patrule mobile. In acelasi timp, noile masuri nu vor afecta servirea clientilor, operatiunile cu numerar efectuate de acestia urmand a se derula normal ca si pana in prezent.

Programul este implementat in conformitate cu prevederile legale, in urma a peste doi ani de analize si evaluari de risc, sesiuni de consultare cu reprezentanti ai Politiei si specialisti in domeniul securitatii bancare.

Existenta numerarului in unitatile bancare le face pe acestea sa fie potentiale tinte pentru agresori. Cu cat mai putin numerar, cu atat mai putin interes din parte potentialilor infractori. Pentru a le face cat mai neatractive pentru agresori am hotarat sa reducem semnificativ plafoanele de numerar din unitatile BCR prin aplicarea unui plan flexibil de alimentare cu numerar si inlocuirea seifurilor cu aparate multifunctionale specializate, care nu elibereaza numerar decit in urma validarii tranzactiilor in sistemul informatic, a declarat Florentin Stanciu, Directorul de Management al Securitatii in cadrul BCR.

In acelasi scop, stimulam clientii sa efectueze tranzactii fara numerar (prin intermediul cardurilor bancare ori internet banking). Aceasta le aduce economii semnificative de timp si bani si contribuie la reducerea operatiunilor cu numerar din unitati, a adaugat Stanciu.

In cadrul noului program, protectia si supravegherea unitatilor BCR se va face prin intermediul unor sisteme performante de securitate si camere de luat vederi precum si prin echipaje mobile de securitate cu rol de patrulare. Echipajele sunt asigurate de companii de securitate profesioniste, timpii de interventie fiind redusi in mod semnificativ conform pre-testelor efectuate.

BCR inlocuieste astfel paza umana permanenta a unitatilor sale cu sisteme avansate de securitate si supraveghere precum si patrule de securitate mobile, reducand in acelasi timp atractivitatea unitatilor pentru potentiali agresori prin dimininuarea semnificativa a numerarului disponibil in cadrul acestora.

BCR, membra a Grupului Erste, este o banca universala ce se adreseaza atat clientilor retail cat si celor corporate. BCR este cea mai importanta institutie bancara din Romania gestionand active de peste 16.4 miliarde de EUR. BCR este cel mai valoros brand financiar din Romania. Banca ofera intreaga gama de produse si servicii pentru populatie avand in prezent 664 de unitati retail (pentru populatie si microintreprinderi) deschise in intreaga tara in majoritatea oraselor cu peste 10.000 de locuitori. Clientii corporate beneficiaza de serviciile BCR prin intermediul a 48 de centre de afaceri corporate dedicate in special IMM-urilor si companiilor mari. Banca pune la dispozitia clientilor, persoane fizice si juridice, o oferta complexa de produse si servicii bancare, inclusiv servicii de Internet banking, phone-banking si e-commerce. BCR emite 25 tipuri de carduri de credit si de debit si are instalata cea mai mare retea nationala de ATM si POS - peste 2.000 de bancomate si circa 17.000 de terminale electronice operationale la comercianti pentru plata cu card. BCR se prezinta astazi drept cel mai important Grup financiar din Romania, cu activitati in tara si in strainatate - prin subsidiare si reprezentante bancare, cu o prezenta marcanta, prin societatile sale de profil, pe piata leasingului, in domeniul managementului activelor, pe piata de capital, a pensiilor private, a bancilor de locuinte.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrala si de Est. Mai mult de 50.000 de angajati deservesc peste 17,5 milioane de clienti in cadrul a 3.200 de filiale din 8 tari (Austria, Republic Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia si Ucraina). La 31 decembrie 2009, Erste Group detinea active totale in valoare de 201,7 miliarde EUR, inregistrand un profit net de 903,4 milioane EUR si un raport cost venituri de 50,2%.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1245

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1299

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1248

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1411

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2007

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1612

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1558

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1475

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1652

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1893

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3870

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3171

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6254