Sfintirea troitei Calatorului pe Mare

troita_1.jpgVineri, 23 aprilie 2010, ora 13.30, în parcul din faţa Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, va avea loc sfinţirea „Troiţei Călătorului pe Mare” ce poartă Hramul „Sfântul Gheorghe”, ceremonie ce va fi onorată de prezenţa Ministrului Apărării Naţionale, domnul Gabriel Oprea.

Troiţa a fost ridicată de meşteri ai Sihăstriei Putna, la iniţiativa şi prin grija prefectului judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, şi cu sprijinul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa – Director general  Ioan Bălan şi Societăţii Comerciale ABC Val – Director general Vasile Costea.  „Am înălţat această troiţă în cinstea tuturor celor care îşi leagă într-un fel sau altul destinul de mare, civili şi militari, dar şi a memoriei celor care şi-au pierdut viaţa în apele mărilor şi oceanelor lumii.” a declarat prefectul Claudiu-Iorga Palaz.

Ceremonia se va încheia cu defilarea gărzii de onoare, formată din patru plutoane ale Garnizoanei Constanţa şi un pluton al Grupului pentru Tradiţii Militare Române din Bucureşti, a cărui prezenţă este asigurată de Asociaţia Cultul Eroilor – Filiala Constanţa. 

Evenimentul este deschis publicului larg.

Nr.115/CP/22.04.2010
Cancelaria Prefectului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

carcea gavril

09 May, 2010 19:54

multumim dl.Suhani Sandu de la administratia portuara care prin grija lui lucrarile la aceasta troita au decurs exceptional.Salutari de la Putna.

carcea gavril

09 May, 2010 19:40

multumim prefectului Claudiu Palaz dar si domnului Suhani Sandu de la APC care a fost alaturi de noi muncitorii de la inceputul lucrari si pana la sfarsit.

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1240

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1296

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1306

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1248

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1410

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1545

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2005

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1611

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1557

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1474

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1651

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1891

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3867

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3170

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6254