Combaterea criminalitatii in achizitiile publice

ALA Expert Construct se va ocupa de creşterea performanţei energetice a două blocuri din Medgidia (document)


Municipiul Medgidia a atribuit contractul „Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe din municipiu“ societăţii ALA Expert Construct SRL. Valoarea contractului atribuit este de 1.367.385,41 lei. Investiţia cuprinde execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiţii cu titlul „Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe din municipiul Medgidia“, lot 1 - bloc B3, strada Lupeni nr. 22A, şi lot 2, bloc DC3, strada Dumitru Chicos, nr. 5.


Persoanele din cadrul autorităţii contractante ce deţin funcţii de decizie cu privire la organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, respectiv toate persoanele care aprobă/semnează documente emise în legătură cu sau pentru procedura de atribuire, inclusiv persoanele care aprobă bugetul aferent autorităţii contractante, necesar finanţării contractelor de achiziţie publică, sunt: Valentin Vrabie – primar, Luminiţa Vlădescu – viceprimar, Geafar Nesrin - secretar municipal, Luminiţa Ivan - director economic, Bogdan Marian Mosescu - administrator public, Oana Buzoianu - şef Birou Juridic, Cristina Pascu - şef Birou Achiziţii Publice, Lelia Carmen Mihai - şef Serviciu Contabilitate, Iuliana Niţu - inspector Birou Programe Europene, Adriana Iosif - consilier Compartiment Tehnic-Investiţii, Florica Chirita - referent Compartiment Tehnic-Investiţii, Rodica Barau - inspector Serviciul Buget Contabilitate, Ramona Bianca Ristea - inspector Birou Programe Europene, Nicoleta Rizea - inspector Serviciu Buget Contabilitate, Simona Marinela Radulescu - şef Birou Programe Europene, Valentina Ladaru - consilier Birou Achiziţii Publice, Mihaela Neacşu - consilier Birou Programe Europene.
 

Ala Expert Construct SRL, în datele Registrului Comerţului


Înfiinţată în anul 2012, firma are sediul în municipiul Bucureşti. Capitalul social subscris, de 400 de lei, integral vărsat, este compus din 40 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Manea Ionuţ, cu 95% din capitalul social, şi Diţă Florentina-Oana, cu 5% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, este Manea Ionuţ.


În anul fiscal 2016, societatea cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de 407.071 de lei şi un profit de 19.279 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 3 salariaţi a înregistrat un profit de 124.407 lei şi o cifră de afaceri de 942.836 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 2 salariaţi, un profit de 355.865 lei şi o cifră de afaceri de 2.657.861 lei.


Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.

În secţiunea Documente puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului de pe licitatiapublica.ro.


Citeşte şi:

Contract de peste 9 milioane de lei, adjudecat de Autoprima Serv de la Primăria Medgidia (document)

Elbi Electric & Lighting SRL din Bragadiru a semnat cu Primăria Medgidia. Iată ce va furniza societatea! (document)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Posturi vacante la Primăria Municipiului Medgidia. Când are loc concursul

29 Nov 2019 2949

Posturi vacante la Primăria Municipiului Medgidia, județul Constanța

28 Nov 2019 1673

Contract de peste 9 milioane de lei, adjudecat de Autoprima Serv de la Primăria Medgidia (document)

26 Oct 2019 740

Şedinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Medgidia. Iată ordinea de zi

26 Sep 2019 918

Elbi Electric & Lighting SRL din Bragadiru a semnat cu Primăria Medgidia. Iată ce va furniza societatea! (document)

14 Sep 2019 967

Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia. Patru proiecte pe ordinea de zi

04 Sep 2019 934

Creşă nouă în Medgidia. O firmă din judeţul Ilfov se va ocupa de lucrările de construire (document)

22 Aug 2019 747

Lansări de cărți la Medgidia

15 Jul 2019 1190

Primăria Municipiului Medgidia, județul Constanța angajează asistent medical școlar. Cine poate participa la concurs

10 Jul 2019 770

Consiliul Local Municipal Medgidia, convocat în ședință

25 Jun 2019 926

Consiliul Local Municipal Medgidia, convocat în ședință extraordinară

18 Jun 2019 1133

Primăria Municipiului Medgidia, județul Constanța scoate la concurs un post vacant de director. Ce condiții trebuie îndeplinite

04 Jun 2019 883

Şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia. 16 proiecte pe ordinea de zi

29 May 2019 838

Primăria Municipiului Medgidia, județul Constanța angajează asistent medical școlar. Cine poate participa

21 May 2019 824

Primăria Municipiului Medgidia, județul Constanța face angajări. Cine poate participa și ce posturi sunt vacante

07 May 2019 876