Cine se ocupă de deșeurile din Costinești. A fost atribuit contractul (DOCUMENT)

 
  • Valoarea contractului este de 646.540 de lei, echivalând cu peste 130.000 de euro, la cursul valutar actual.
  • În secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
 
Compania Iridex Group Salubrizare şi-a adjudecat contractul privind serviciile de tratare şi eliminare a deşeurilor din comuna Costineşti.
 
Valoarea contractului este de 646.540 de lei, echivalând cu peste 130.000 de euro, la cursul valutar actual.
 
Informaţiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice şi preluate pe www.licitatiapublica.ro.
 
Se arată în descrierea contractului că estw vorba despre „servicii de tratare și eliminare de deșeuri municipale (stradale), construcții și demolări, biodegradabile și voluminoase“.
 
Autoritatea contractantă este Serviciul Public de Gospodărie Comunală și prestări servicii destinate protecției populației Costinești.
 
Potrivit datelor oficiale, așa cum am arătat anterior, valoarea totală a contractului este de 646.540 de lei, suma echivalând cu 130.690,7076 de euro, la un curs de 4,9474 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României pentru data de 27 aprilie 2022 (nr., data redactării articolului) și valabil până astăzi, la ora 14.00.
 
Compania Iridex Group Salubrizare și-a adjudecat contractul prin procedura simplificată.
 
Profit și cifră de afaceri

 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 7 februarie 2022, Iridex Group Salubrizare a fost înființată în 2008 și se ocupă de „colectarea deșeurilor nepericuloase“.
 

Pachetul majoritar de acțiuni este deținut de Iridex Group, cu 70,55%, urmat de Olga Anghel, cu14,94% și Servicii Salubritate București SA, cu 14,5%.
 
Administrator și director general este Dan Tiberiu Anghel.
 
În perioada 03.01.2013 – 02.07.2021, compania Iridex Group Salubrizare SRL a încheiat 342 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 198.077.327,53 de lei, potrivit Confidas.ro.
 
Acestora li se adaugă cel semnat în decembrie 2021 cu Primăria Medgidia, cu o valoare de 7.665.609,68 de lei.
 
Potrivit sursei citate, în anul 2018, firma a avut 492 de angajați, profitul a fost 4.799.564 de lei, iar cifra de afaceri a fost 40.622.349 de lei.
 
În 2019, au fost 697 de angajați, profitul a fost 7.524.675 de lei, iar cifra de afaceri a fost 64.365.822 de lei.
 
În 2020, au fost 841 de angajați, profitul a fost 9.564.615 lei, iar cifra de afaceri a fost 83.805.210 lei.
 
În secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Primăria Medgidia a semnat un contract cu Iridex Group Salubrizare. Despre ce este vorba (DOCUMENT)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iridex Group Salubrizare SRL, la judecată cu Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţului Constanţa

17 Mar 2024 580

Licitații Constanța Iridex Group Salubrizare SRL, contract de aproape 900.000 de lei cu Primăria Mircea Vodă (DOCUMENT)

13 Mar 2024 729

Licitații Constanța Primăria Mihail Kogălniceanu, contract pentru delegarea gestiunii de servicii, a activităților de sortare, tratare mecano-biologică și eliminare prin depozitare a deșeurilor municipale

12 Mar 2024 668

Licitații Constanța Iridex Group Salubrizare SRL, contract pe șase luni cu Primăria 23 August (DOCUMENT)

08 Mar 2024 523

Licitație contestată la CNSC Iridex Group Salubrizare a vrut să facă curățenie și în parcările și grupurile sanitare de pe Autostrada Soarelui! Ce verdict a primit?

03 Mar 2024 709

O unitate militară din Constanța plătește aproximativ 40.000 de euro firmei Iridex Group Salubrizare SRL pentru colectarea, transportul și neutralizarea deșeurilor menajere și reciclabile (DOCUMENT)

01 Mar 2024 880

Iridex Group Salubrizare SRL, victorie de etapă la CNSC Este vizat contract de delegare a serviciului de salubrizare a deșeurilor municipale din județul Constanța

26 Feb 2024 965

Cumpărări directe Iridex Group Salubrizare SRL a semnat cu Primăria Seimeni, județul Constanța (DOCUMENT)

26 Feb 2024 541

Primăria Agigea și societatea Iridex Group Salubrizare, chemate în judecată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași

25 Feb 2024 764

Cumpărări directe Constanța Iridex Group Salubrizare SRL a mai bifat un contract cu primăria Mihai Viteazu (DOCUMENT)

21 Feb 2024 650

Cumpărări directe Iridex Group Salubrizare SRL a bătut palma cu primăria Mihai Viteazu din județul Constanța. Firma va câștiga 100.000 lei (DOCUMENT)

16 Feb 2024 679

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța „A fost atribuit contractul de delegare prin concesiune pentru serviciul de salubrizare în județul Constanța”

16 Feb 2024 831

Cumpărări directe Iridex Group Salubrizare SRL a semnat cu Primăria Cogealac, județul Constanța. Firma va încasa peste 100.000 de lei (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 790

Licitații Constanța Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea“ a semnat cu Iridex Group Salubrizare SRL. Contract de peste 35 de milioane de lei (DOCUMENT)

10 Feb 2024 961

Eco Sud pierde procesul cu Iridex Group Salubrizare CCR sesizată în litigiul privind achiziția serviciilor de salubrizare a deșeurilor municipale din județul Constanța!

06 Feb 2024 1123