Constanța Polițiștii locali verifică certificatele de vaccinare în localuri

  • Verificarea se face cu ajutorul aplicației CHECK DCC.
  • Polițiștii locali solicită fiecărei persoane care se află în local să prezinte certificatul verde și actul de identitate, iar în situația în care constată că s-a permis accesul unor persoane ce nu dețin aceste documente se va sancționa administratorul operatorului economic respectiv.
Începând de ieri, polițiștii locali constănțeni efectuează controale în localurile din Constanța pentru a verifica respectarea obligației de a primi doar persoane care dețin certificatul verde, conform prevederilor Hotărârii 82/2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență.
 
Verificarea se face cu ajutorul aplicației CHECK DCC. Polițiștii locali solicită fiecărei persoane care se află în local să prezinte certificatul verde și actul de identitate, iar în situația în care constată că s-a permis accesul unor persoane ce nu dețin aceste documente se va sancționa administratorul operatorului economic respectiv.
 
Atenție! Sancțiunile pe care operatorii economici le riscă sunt cuprinse între 2.000-10.000 lei, conform Legii 55/2020.
 
Prin urmare, recomandăm tuturor operatorilor economici să respecte aceste prevederi pentru a nu fi cazul să fie aplicate amenzi, precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.

Sursa foto:  Primăria Municipiului Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 248

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 430

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 495

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 479

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 283

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 527

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 394

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 421

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 370

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 594

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1417

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 429

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 338

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 686

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 524