1.100 de elevi participă la proiectul “Ora de Educație Rutieră” - 10 noiembrie 2014

Asociația Profesională a Politiștilor Locali – “A.I. Cuza”, în parteneriat cu Asociația “Împreună Pas cu Pas” si Asociaţia Inovart”, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 din București, Direcției Generale de Poliție Locală a Sectorului 3 și al Inspectoratului Școlar București, lansează luni, 10 noiembrie 2014, începând cu ora 9:00, proiectul “Ora de Educație Rutieră”. Acesta are menirea de a-i ajuta pe elevi să-și însușească corect regulile de circulație și respectarea acestora, în contextul în care România a înregistrat a doua cea mai mare rată a deceselor din cauza accidentelor rutiere din U.E., de 96 la 1 milion de locuitori, conform celor mai recente date ale Comisiei Europene. (http://ec.europa.eu/romania/news/19032013_siguranta_rutiera_ro.htm).

            Obiectivele generale ale proiectului educațional sunt conștientizarea elevilor din gimnaziu cu privire la problemele care pot apărea pe timpul deplasărilor în spații rutiere și îmbunătățirea cunoștiințelor privind regulile de circulație în calitate de pieton în mediul urban. Totodată, proiectul își propune să-i conștientizeze și pe părinți cu privire la importanța educației rutiere de la o vârstă cât mai fragedă și să înființeze “Patrula școlară”. Ora de Educație Rutieră se adresează unui grup-țintă inițial format din 1.100 elevi din clasele a III-a din 12 școli din sectorul 3 al Capitalei și va fi extins pe viitor în mai multe școli din țară. Pe tot parcursul proiectului vor fi împărțiți în trafic 15.000 de fluturași informativi, având drept scop conştientizarea şoferilor.

La proiect mai participă Oco Print, Plus Communication, BSH Accounting Services şi 15 voluntari. Sponsorul principal al proiectului “ Ora de Educație Rutieră” este București Mall (Anchor Group).
„Proiectul “Ora de Educație Rutieră” este o dovadă a dorinţei de stimulare, dezvoltare şi perfectare a deprinderilor necesare autoprotejării şi creşterii grijii faţă de propria persoană şi faţă de cei din jur și a dorinței de a intensifica activitatea de sprijinire a copilului în dobândirea de cunoştinţe, capacităţi şi deprinderi care să-i permită adaptarea cu uşurinţă la condiţiile de pieton. De asemenea, acest proiect este primul pas dintr-un lung șir de proiecte ambițioase cu rezultate vizibile pentru societate, pe care și le-a propus Asociația Profesională a Polițiștilor Locali A.I. Cuza”, declară Liviu Zorilă, manager de proiect.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1269

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1399

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235