Comunicat DIICOT II - Vineri, 19 Octombrie 2012

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Galaţi, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din şapte persoane, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

În fapt, se reţine că membrii grupării au introdus şi comercializat, în mod ilegal, pe raza municipiilor Galaţi şi Brăila, cantităţi însemnate de ţigări, provenind din Republica Moldova.

Activitatea infracţională a acestora a fost sprijinită de către inculpaţii NECULA DANIEL şi UNGUREANU LICA IULIAN, agenţi de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galaţi.

La data de 18.10.2012, inculpaţii au fost depistaţi în flagrant delict în timp ce introduceau în ţară importante cantităţi de ţigări, ocazie cu care, în autoturismul inculpatului NECULA DANIEL, au fost descoperite cantitatea de 22.000 de pachete de ţigări şi suma de 40.000 lei.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 16 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, la imobile aparţinând membrilor grupării, circumstanţe în care a fost descoperită şi ridicată cantitatea de aproximativ 40.000 pachete de ţigarete mărcile „M.T", „Plugarul" şi „Ashima".

Prejudiciul estimativ cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de la plata taxelor vamale este evaluat la suma de 200.000 lei.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui număr de cinci inculpaţi şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Galaţi, I.P.J. Brăila şi lucrătorilor din cadrul I.J.J. Galaţi.

Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către S.R.I.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1469

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3848

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238