Referitor la activitatea de taximetrie, Compartimentul de Presă vă comunică următoarele

Prin Legea nr.168 din 14 iulie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane, începând cu data de 01 ianuarie 2011, pentru eliminarea distorsiunilor de concurenţă, transportatorii autorizaţi, persoane fizice şi asociaţii familiale, care execută transport în regim de taxi vor fi supuşi impozitării pe venitul net, în conformitate cu prevederile art.48 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Determinarea venitului net se va realiza pe baza venitului brut înregistrat în memoria fiscală a aparatului de taxat ca însumare a sumelor încasate, conform rapoartelor memoriei fiscale, din care se scad cheltuielile, conform prevederilor legale.

Astfel, începând cu această dată, persoanele fizice autorizate care prestează activitatea de taximetrie, nu mai pot plăti impozitul pe venit pe baza normelor de venit, ci au obligaţia de a-şi ţine evidenţa contabilă în partidă simplă.

Pe această cale, aducem la cunoştinţă acestei categorii de contribuabili că au obligaţia depunerii declaraţiei privind venitul estimat pe anul 2011, la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie 2011, în vederea stabilirii plăţilor anticipate ce vor trebui făcute în cursul acestui an.

Bogdan Huţucă

Director executiv,


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1260

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1227

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1985

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1593

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1461

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3822

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3144

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6224