20 Jan, 2009 18:55
906
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE
SERVICIUL DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ,
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
20 ianuarie 2009
Nr. 5/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:
- ADRIAN NĂSTASE, fost preşedinte al Partidului Social Democrat, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 - folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată
- IRINA PAULA JIANU, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată; fals intelectual la Legea contabilităţii, săvârşite sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată; folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată;
- GASPAROVICI DIANA, fost inspector general de stat adjunct în cadrul ISC, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată
- VASILE MIHAIL CRISTIAN, director general al SC EUROGRAFICA SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
- POPOVICI BOGDAN în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
- POPOVICI MARINA IOANA în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
Din rechizitoriul întocmit de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea inculpatei JIANU Irina Paula, a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii”. În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase. Evenimentul a fost organizat ca urmare a exercitării de către inculpat a influenţei si autorităţii decurgând din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) asupra inculpatei JIANU IRINA PAULA (persoană ce a fost numită în funcţia de inspector general în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii urmare a legăturilor apropiate cu persoane marcante din cadrul PSD), asupra inculpatului Popovici Bogdan (fost membru al CFSN şi apropiat al familiei Năstase), asupra inculpatei Popovici Marina Ioana (persoană care, împreună cu Popovici Bogdan controla un grup important de firme), asupra inculpatului Vasile Mihail Cristian, administrator al SC EUROGRAFICA SRL (societate care beneficiase de contracte importante cu PSD pentru tipărirea unor materiale electorale şi care avea legături cu persoane importante din cadrul PSD) precum şi asupra altor persoane. Persoanele respective erau fie membri PSD cu funcţii importante în cadrul unor instituţii publice (Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, Compania Naţională a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari şi preşedinţi de consilii judeţene. Aceştia au impus achitarea unor importante sume de bani sub formă de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea instituţiilor respective. Asupra unui alt grup de participanţi – reprezentanţi de societăţi comerciale în construcţii - s-a exercitat constrângere morală prin aceea că inspectorii de specialitate care le avizau lucrările le transmiteau invitaţiile de participare le solicitau apoi copia ordinului de plată.
Taxele de participare au fost de 5 milioane ROL pentru persoane fizice şi 15 milioane ROL pentru persoane juridice. Banii strânşi din taxe, în valoare de 67.463.972.430 ROL ar fi trebuit, potrivit legii, să se constituie venituri la bugetul ISC care era instituţie publica. Însă, inculpata JIANU Irina Paula, cu sprijinul inculpatei Gasparovici Diana, încălcând prevederile legale, au dispus ca aceste taxe să fie încasate direct de patru societăţi comerciale controlate de inculpaţii Popovici Bogdan şi Popovici Marina Ioana ( SC MEDIAGLOBE INVEST SRL, SC URBAN CONSULT SRL, SC AXA MANAGEMENT SRL, SC CONTUR MEDIA SRL). I.S.C. nu a urmărit modul de utilizare a sumelor încasate din taxele de participare şi nu a întocmit „Decontul de cheltuieli” astfel că nici o cheltuială efectuată pentru Trofeul Calităţii nu a fost decontată în mod legal.
Societăţile implicate în organizarea evenimentului au colectat taxele de participare şi au subcontractat executarea serviciilor de organizare a simpozionului. Pentru acoperirea diferenţei dintre suma încasată de la participanţi şi cheltuielile efectiv realizate, cele patru societăţi mai sus menţionate au încheiat contracte cu o altă societate, S.C. AROND S.R.L, controlată tot de inculpaţii POPOVICI BOGDAN şi POPOVICI MARINA IOANA S.C. având ca obiect în principal servicii de „concepţie” şi „organizare”. Respectivele contacte erau menite să justifice 92% din totalul cheltuielilor pentru o serie de servicii care în realitate nu au fost efectuate.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: