Cursuri pentru managementul proiectelor europene organizate de Ministerul Tineretului și Sportului

Ministerul Tineretului și Sportului organizează cursuri pentru managementul proiectelor europene, unul dintre obiectivele acestui program fiind acela de a specializa un număr de 448 de persoane din România de la nivelul organizaţiilor de tineret, guvernamentale şi nonguvernamentale, în domeniul accesării fondurilor europene. Perioada de susținere a cursurilor, la nivel național, va fi 11 noiembrie – 11 decembrie 2013.
În acest sens, Constanța are alocat un anumit numar de locuri ce vor fi scoase la concurs după următoarea procedură:
A. Criteriul de eligibilitate al candidatului - eliminatoriu:
- vârsta până în 35 de ani - dovada se va face prin copie după CI;
- studii superioare absolvite cu diploma de licență sau echivalent;
B. Criterii de evaluare pe bază de punctaj:
- punctaj maxim: 100 puncte;
- punctaj minim : 60 puncte;
- admiterea se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut;
- în situația în care doi sau mai mulți candidați se situează pe ultimul loc, la punctaj egal, va fi selectat cel care a transmis primul documentele.
C. Criteriul motivaţional - 60 puncte:
Scrisoarea de intenție, trebuie să conțină:
- Motivația aplicantului privind participarea la curs;
- Rezultatele așteptate;
- Continuitatea după finalizarea proiectului (o prezentare succintă a modului în care se vor pune în aplicare cele învăţate).
D. Criterii specifice - criteriul participării civice - 40 puncte:

- voluntar, membru al unui ONG, dovedit prin declarația Președintelui ONG.
 Înscrierea participanților se va face pe baza următoarelor documente:
A. Formularul de înscriere, așa cum este prezentat în Metodologie;

B. Scrisoare de intenție;
C. Act de identitate - în copie;
D. Declarația Președintelui ONG.
Depunerea aplicațiilor se va face în perioada 1 - 14 noiembrie la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, din strada Ion Bănescu, nr. 2.
Selecția participanților la nivelul județului Constanța se va face de către o comisie întocmită de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și va avea loc în perioada 15 - 18 noiembrie, iar transmiterea listelor cu participanți către Ministerul Tineretului și Sportului se va face până în data de 19 noiembrie 2013.
  Cursul pentru managementul proiectelor europene va avea loc în perioada 21 - 26 noiembrie la Bucureşti.
 Mai multe detalii pe www.djsconstanta.ro şi la număr de telefon 0241 – 614012 sau la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanţa.
 
Cu deosebită consideraţie,
          Marian Țuțuianu
Consilier Tineret
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 89

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 110

ZIUA LIVE Candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion, vorbește despre planurile cu care speră să câștige alegerile

26 Apr 2024 204

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 173

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 198

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Apr 2024 160

Caz șocant la Corbu! Un bărbat a încercat să spânzure un câine de grinda casei! Detalii din dosar

26 Apr 2024 572

Polițiștii protestează din nou în fața Poliției din Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 311

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 274

Prefectul Județului Constanța, obligat de magistrați să achite peste 3.500 de lei primarului comunei Agigea

26 Apr 2024 205

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 203

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 866

Magistrații au amânat cauza Temocentrale Constanța SA și Termoficare Constanța SRL se judecă pentru datorii instituționale!

26 Apr 2024 252

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 251

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 287