Eficientizarea politicii de Tineret a României

Din dorința unei politici unitare și eficiente, noul set de obiective strategie pentru tineret al ANST, document aflat în curs de alcătuire, va fi armonizat cu prevederile Strategiei de Tineret a Uniunii Europene pentru perioada 2010 - 2018. Astfel, punctele sale cheie vizează inserția de politici inovative în domeniile Educației, Ocupării forței de muncă, Antreprenoriatului, Sănătatății, Incluziunii sociale, Voluntariatului, Culturii și stimulării creativității.
În acest sens, vor fi dezvoltate politici privind învățământul non-formal, lucrătorul de tineret, combaterea alcoolismului și a celorlalte vicii nocive pentru organism, schibul de tineri pe voluntariat, accesul la cultură și a facilității liberei circulații a tinerilor în spațiulo european.

La nivelul Uniunii Europene, tinerii fac parte din principalele grupuri-țintă ale politicilor statale, fapt reiterat și la Conferința Miniștrilor de Tineret recent încheiată. În ceea ce privește România, suntem încântați de faptul că demersurile luate în trecutul recent au fost apreciate de Consiliul Uniunii Europene și de Comisia Europeană în Raportul de Tineret 2012. De aceea vom continua să actualizăm și armonizăm strategiile proprii țării noastre cu cele europene și vom continua să fim un membru activ în cadrul programelor europene precum Youth in Action, prin care am atras finanțare pentru o serie de proiecte de și pentru tineret. Astfel, dorim să ajutăm tinerele generații să beneficieze de condițiile optime pentru un viitor european în țara lor, a punctat vicepreședintele ANST, Victor Ionescu.

BIROUL DE PRESĂ AL ANST


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1216

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1229

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1389

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1529

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1986

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1595

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1462

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1636

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3826

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3145

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6226