Acum la Corint Junior Micutele Doamne de Louisa May Alcott

micutele-doamne_2010_2.jpgCititorii de toate vârstele vor fi fermecaţi de Micuţele doamne, o poveste care a trecut proba timpului, captivând generaţii întregi cu şarmul, inocenţa şi înţelepciunea sa.

În America secolului al XIX-lea, băieţoasa Jo, frumoasa Meg, timida Beth şi Amy cea romantică trebuie să se îngrijească de întreaga casă în vreme ce tatăl lor este plecat la război. În acelaşi timp, luptă să fie mai bune şi să devină, din fetiţe, adevărate micuţe doamne. Oricât de dificile ar fi aceste lucruri, surorile March sunt sprijinite de înţeleapta lor mamă şi legate de o dragoste de nezdruncinat.

Traducere de Diana Maria Laibăr

ISBN: 978-973-128-311-1

Format: 20,5x26 cm, 264 pagini

Cartonată/ buretată

Preţ: 54,90 lei

Scriitoarea americană LOUISA MAY ALCOTT, a doua fiică a lui Amos Bronson Alcott şi a lui Abigail „Abba" May, s-a născut la 29 noiembrie 1832, în Germantown, Pennsylvania. În anul 1840, familia s-a mutat la Concord, unde Louisa a făcut cunoştinţă cu viaţa la ţară, împărţindu-şi timpul între „piesele" jucate cu surorile ei, piese pe care le scria ea însăşi, şi plimbările prin natură. În anul 1852, Louisa publică, în hebdomadarul lui Peterson, sub pseudonimul Flora Fairfield, primul ei poem - „Lumina soarelui". Trei ani mai târziu, în 1855, publică primul ei roman, „Fabulele florilor".

În 1862, Louisa pleacă la Washington, pentru a servi drept infirmieră în Războiul Civil. Asemenea multor altor infirmiere, Louisa a contractat febră tifoidă şi, deşi

s-a recuperat treptat, efectele mercurului folosit în acele vremuri drept tratament aveau să-şi pună amprenta pe tot restul vieţii ei. Din perioada aceasta datează romanul „Schiţe din spital" (1863), urmat de „Dispoziţii" (1864).

Apoi, editorul scriitoarei, Thomas Niles, i-a cerut un roman „despre şi pentru fetiţe". Întrucât îşi petrecuse viaţa alături de surorile sale, Louisa a reuşit ca în numai două luni şi jumătate să scrie „Micuţele doamne", roman inspirat din propria-i experienţă. Publicată la 30 septembrie 1868, cartea a avut un succes imediat, vânzându-se în mai mult de 2.000 de exemplare. Urmarea a fost un al doilea volum (1869), care s-a vândut într-un tiraj de 13.000 de exemplare.

În anul 1870 publică „Bătrânele fete demodate", iar în acelaşi an pleacă în Europa însoţită de sora ei mai mică, May. Este o perioadă în care succesele scriitoarei urmează unul după altul: 1871 - „Micuţii domni", 1873 - „Munca", 1874 - „Opt verişori", 1876 - „Trandafirul înflorit".

Louisa May Alcott devine o adevărată luptătoare pentru drepturile femeii, fiind prima care-şi va exercita dreptul la vot în comitetul electoral al şcolii din Concord. Deşi îşi continuă activitatea literară, publicând în 1886 romanul „Băieţii lui Jo", mercurul folosit drept tratament începe să-şi facă simţite consecinţele. În 1888, moare tatăl ei, iar două zile mai târziu, pe 6 martie, la vârsta de 56 de ani, se stinge din viaţă, la Boston, şi Louisa May Alcott.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

alex

08 Aug, 2012 18:20

o sa apara si al doilea volum ??? sau mai tare .. un film ??? sunt foarte curios

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1240

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1293

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1306

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1247

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1410

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1545

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2004

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1610

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1555

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1474

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1650

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1891

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3866

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3168

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6253