Oracolul de Catherine Fisher - Prima carte din trilogia Profeţiile Oracolului

oracolul.jpgCarte nominalizată la Premiile Whitbread Children's Book

„Este povestea surprinzătoare a unei fete care, prin acţiunile sale, poate salva sau distruge o civilizaţie antică. Scrisă într-un stil captivant, cu un început uimitor şi atingând apoi un punct de intensitate maximă."

- Juriul Whitbread 2003

Scorpionii alunecau şi hârşâiau bronzul şlefuit, se repezeau furioşi unii la alţii, înfruntându-se, înţepându-se iar şi iar cu cozile lor tremurătoare, cu o înverşunare crescândă. Fără a-şi ridica ochii, Mirany se poticnea în denivelările drumului, cu corpul atât de încordat, încât devenise o masă de energie concentrată în ochi, în mâini şi în felul în care susţinea bolul larg.

Mirany este noua Purtătoare, temându-se de îndatoririle ei primejdioase pentru zeul din ritualurile Oracolului şi de întrebarea secretă pe care şi-o tot pune: Există zeul cu adevărat?

Într-un ţinut chinuit de secetă, toţi cred că străvechiul Archon, Zeul-pe-Pământ, trebuie să moară pentru a aduce ploaia. Dar moartea lui o trimite pe Mirany într-o expediţie înspăimântătoare, având drept aliaţi doar un muzician nebun şi un scrib care jefuieşte morminte...

Traducere de Cătălina Ifrim

ISBN: 978-973-128-334-0

Format: 13 x 20 cm

Număr de pagini: 352

Preţ: 44,90 lei

„Catherine Fisher are o imaginaţie extraordinară, introducând mereu schimbări de situaţie, ciudate, dar în acelaşi timp extrem de convingătoare."

- Îndrumar pentru Children's Book

Catherine Fisher s-a născut în 1957, în Newport, Ţara Galilor, şi a absolvit universitatea cu o diplomă în literatură engleză. A lucrat ca profesor şi arheolog, ţinând şi cursuri decreative writing la Universitatea din Glamorgan. Este fascinată de mituri şi istorie. Poetă şi romancieră de succes, a fost laureata Cardiff International Poetry Competition în 1990.

Catherine Fisher scria: „De ce n-am vedea, amestecate într-o singură poveste, atât misterele vechi şi descompuse ale cultului morţii din Egipt, cât şi splendorile Greciei? Oracolul reprezintă poarta spre lumea de dincolo, o crăpătură prin care zeul le vorbeşte oamenilor - însă cine ne poate descifra mesajele, cine ne poate asigura că spusele lui sunt înţelese întocmai? Doar zeul o poate face. Şi dacă zeul s-a reîncarnat într-un băiat de zece ani, de unde începem căutarea? O fi înţelept să-l căutăm? Pentru că, după cum va afla Mirany, aleşii zeilor sunt chiar aceia ce vor fi distruşi de aceştia."

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi http://www.catherine-fisher.com/.

De aceeaşi autoare a mai apărut:

CARCERA

Traducere de Verginica Barbu-Mititelu
ISBN: 978-973-128-304-3
448 pagini
14,5 x 20,5 cm
Preţ: 49,90 lei


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1272

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1400

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235