Susținem existența unui contract colectiv de muncă

Luând act de gestul necolegial al celor din Federația Sanitas prin care, vicepreședintele acestei organizații, Marius Sepi, în comunicatul dat în data de 30.XII.2012, afirmă că am intenționat „blocarea avizării contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități", precizăm următoarele:
Federația „Solidaritatea Sanitară" din România nu a solicitat blocarea avizării Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități de către Ministerul Muncii, ci doar constatarea calității noastre de parte a contractului cu ocazia înregistrării acestuia. Acest lucru poate fi constatat cu ușurință în adresa noastră înaintată către Ministerul Muncii (atașată). Cu precizarea că Ministerul Muncii nu avizează sau nu un contract colectiv de muncă la acest nivel, ci îl înregistrează (sau nu) constatând respectarea prevederilor legale.

Federația „Solidaritatea Sanitară" din România a pus întotdeauna interesele membrilor de sindicat și ale salariaților din sănătate mai presus decât orgoliile organizaționale; motiv pentru care ne bucură înregistrarea Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, chiar dacă acesta este valabil doar până la 31.XII.2012, cum au solicitat colegii de la Sanitas, și nu timp de 2 ani, așa cum am solicitat noi. Pentru rezolvarea problemelor privind calitatea noastră de parte avem la îndemână soluțiile juridice, care nu întârzie înregistrarea contractului.

În acest caz suntem în situația „hoțul strigă hoțul", respectiv tocmai Federația Sanitas a refuzat semnarea și înregistrarea Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități încă din luna august a acestui an, lipsind astfel proprii membri de sindicat de drepturile negociate împreună în cadrul acestui contract. Acest lucru se poate constata cu ușurință din procesul verbal al ședinței de negociere din data de 6.08.2012, când întreg Biroul Executiv Sanitas prezent la negociere a asumat gestul de a lipsi de drepturile contractuale toți salariații din sănătate (materialul poate fi găsit pe http://www.solidaritatea-sanitara.ro secțiunea contracte).

Constatăm cu tristețe faptul că, temându-se de concurență și dorind să stopeze cumva plecările sindicatelor și a membrilor proprii, actuala conducere a Federației Sanitas a dorit să transforme negocierea și semnarea contractului colectiv de muncă într-o luptă împotriva noastră, dovedind indiferență față de introducerea unor noi drepturi în favoarea membrilor de sindicat. De altfel, a fost un an nefast pentru conducerea Federației Sanitas, care a lipsit de la evenimentul major din această perioadă, respectiv dezbaterea pe tema proiectului noii legi a sănătății, activitatea acesteia concentrându-se pe lupta împotriva noastră la nivel central (prin contestarea reprezentativității în instanță și blocarea negocierilor la contractul colectiv de muncă) și la nivel local (prin șicanarea în infinite moduri - majoritatea ilegale - a sindicatelor afiliate la Solidaritatea Sanitară), precum și pe acapararea funcțiilor în cadrul organismului profesional, vizând controlul total al acestuia.

Totuși, având în vedere apropiatul Congres al Federației Sanitas, le urăm colegilor succes, dorindu-le să aibă înțelepciunea de a alege o nouă conducere, capabilă să se implice strict în activitățile sindicale în interesul membrilor și al salariaților din sănătate și să respecte reguli minime de deontologie în relația cu alte organizații sindicale!

Vicepreședinte, Ștefan Nicolae


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1276

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3842

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238