Colaborare în domeniul transporturilor între România şi Belgia

Guvernul a adoptat, astăzi, printr-o Hotărâre, Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Transporturilor din Regatul Belgiei cu privire la cooperarea în domeniul lucrărilor de infrastructură pentru modernizarea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de transport în zona Bucureşti, semnat la Bucureşti la 22 septembrie 2011.

Astfel, se asigură cadrul juridic între ministerele transporturilor din cele două state pentru cooperarea în regim de parteneriat public-privat direct şi prin intermediul companiilor sub autoritate, din domeniul infrastructurii din zona Bucureşti. Lucrările vor include complexul „Gara de Nord", cea mai importantă staţie de cale ferată din cadrul sectoarelor româneşti ale coridoarelor pan-europene de transport feroviar IV şi IX.

Zona Bucureşti va include toate echipamentele, facilităţile şi elementele de infrastructură care corespund unei staţii de cale ferată moderne, cu scopul de a simplifica şi fluidiza traficul feroviar de la Chitila la Gara Bucureşti Progresul, legătura prin tunel spre Gara Obor şi legătura prin tunel spre Gara de Sud, cu scopul de a transforma Gara de Nord dintr-o staţie capăt de linie într-o conexiune directă.

Ministerele Transporturilor din România şi Belgia vor contribui în mod direct cu suport executiv, tehnic şi administrativ la implementarea acestui proiect, sprijinindu-se reciproc şi asigurând schimbul de informaţii necesar pentru realizarea Memorandumului de Înţelegere, în conformitate cu legislaţia relevantă.

Prin eforturi comune, ministerele, vor sprijini societăţile aflate în subordinea lor în accesarea de fonduri, cu scopul de a implementa Memorandumul de Înţelegere, prin realizarea unei cereri de fonduri de la instituțiile financiare internaționale şi prin crearea de valoare adăugată din terenurile care aparţin staţiilor de cale ferată.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1264

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1396

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1535

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3831

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3153

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6232