Șase titluri de campioană a României! Dispare Clubul Județean de Rugby Farul Constanța!

  • Echipă cu şase titluri de campioană a României în palmares, Farul Constanţa s-a retras, în martie 2015, din prima ligă a rugby-ului românesc, din pricina problemelor financiare.

Încet, dar sigur, Clubul Județean de Rugby Farul Constanța (aflat în faliment) va deveni o amintire!

Tribunalul Constanța (instanță investită cu soluționarea cauzei) a stabilit, cel mai probabil, ultimul termen în cauză - 07 noiembrie 2022, pentru convocarea creditorilor pentru aprobarea raportului final.

Amintim că pe data de 10 septembrie 2018, Tribunalul Constanța a admis cererea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța în contradictoriu cu Rugby Club Județean Farul Constanța, pentru o datorie de 120.000 de euro.

Potrivit BPI nr. 13237/16.08.2022, în condițiile în care Clubul Județean de Rugby Farul Constanța nu mai figurează în patrimoniu cu bunuri ce ar putea fi valorificare sau creanțe de recuperat în vederea acoperirii în totalitate a pasivului acesteia, lichidatorul judiciar
solicită tribunalului pronunțarea unei sentințe de închidere a procedurii de insolvență potrivit dispozițiilor art. 175, alin. 2
din Legea 85/2014.

Lichidatorul judiciar a mai cerut descărcarea, în calitate de lichidator judiciar, de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și

Este oficial! Se pregătește radierea firmei care deține ferma Nazarcea!

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clubul Sportiv Asociația Axiopolis Sport Cernavodă a intrat în faliment!

09 Nov 2022 1385

Compania Națională de Radiocomunicații Navale Radionav SA, în insolvență! Dosarul, amânat pentru la anul

18 Oct 2022 847

Insolvența Asociației Fotbal Club Unirea Constanța, amânată pentru la anul

16 Oct 2022 899

Media Prod România CO SRL Constanța a intrat în faliment! Legături cu afaceriști renumiți din oraș

10 Oct 2022 1179

Ave Tebia SRL, deținătoarea unui teren din Dosarul Retrocedărilor din Constanța, ar putea intra în insolvență

10 Oct 2022 1211

Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă Finanțele Publice îl cheamă în instanță pe consilierul județean Cosmin Ciobanu, peședintele Organizației de Tineret a PSD Constanța

05 Oct 2022 1186

Asado Corner Shop Group ar putea intra în insolvență!

04 Oct 2022 1077

Este oficial! Firma însărcinată cu paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța a intrat în faliment!

03 Oct 2022 1521

Constanța. O nouă firmă a intrat în insolvență!

02 Oct 2022 1274

Cusha Advertising SRL, cu zece contracte publice, ar putea intra în insolvență!

22 Sep 2022 1047

Administratorul unei firme din Constanța, cu peste 3400 de contracte publice, chemat în instanță de Finantele Publice

17 Sep 2022 1320

Mamaia Luxury Construction SRL, în faliment! Cine controlează firma și ce pași s-au făcut în instanță

16 Sep 2022 1145

Se cere închiderea procedurii de insolvență a Magero Prod SRL, firma fondată de un fost candidat la Primăria Constanța

14 Sep 2022 837

O firmă din Constanța, specializată în activităţi de protecţie şi gardă, a intrat în faliment!

13 Sep 2022 1091

Goe Fast Food SRL, din Eforie, ar putea intra în insolvență!

13 Sep 2022 679