Tara Confection SRL ar putea intra în insolvență! Firma a avut contracte publice

 
 
  • Tara Confection SRL a avut contracte publice, iar autoritățile contractante au fost: Centrul Județean de Asistență Medico-Socială pentru Bolnavi Cronici, Unitatea Militară 02590 (Spitalul Clinic de Urgență Militar Dr. Ștefan Odobleja Craiova), Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord și Spitalul Municipal Caracal, pentru care a furnizat echipamente de protecție sau consumabile medicale. 


Societatea comercială Tara Confection SRL, cu sediul în Constanța, pe bulevardul 1 Mai, specializată în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru lucru, ar putea intra în insolvență! În acest sens, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul 4442/118/2023, cauză în care Tara Confection SRL are calitatea de debitor. 

Până în prezent nu a fost fixat un prim termen. 

Potrivit Termene.ro, Tara Confection SRL îi are ca asociații pe Omer Filiz și pe Omer Sunay, fiecare cu câte 50%. 
 
Tara Confection SRL a avut a avut punct de lucru pe strada Mangaliei. 

Ca administrator apare Omer Sunay.  

În trecut Omer Sunay a figurat în Escon International SRL, radiată în prezent. 

Tara Confection SRL a avut contracte publice, iar autoritățile contractante au fost: Centrul Județean de Asistență Medico-Socială pentru Bolnavi Cronici, Unitatea Militară 02590 (Spitalul Clinic de Urgență Militar Dr. Ștefan Odobleja Craiova), Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord și Spitalul Municipal Caracal, pentru care a furnizat echipamente de protecție sau consumabile medicale. 

 
Pierderea netă declarată în 2022 a fost de 88.199 lei. 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Fost consilier județean
Maria Sabrina Nedelcu ar putea fi trasă la răspundere în cazul Princess Active Company SRL. Ziua pronunțării


Ce decizie a luat tribunalul în dosarul privind falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct)

Delta Force Construction SRL ar putea intra în insolvență! Legături cu Sofra Turkish Restaurant și cu Costică Zelca, de la Stop SRL!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ONRC Constanța pe locul 5 în topul județelor în care firmele au intrat în insolvență în anul 2023

29 Dec 2023 726

Romned Company SRL a intrat în insolvență!

19 Jul 2023 1525

Bălcescu Wind Farm SA a intrat în insolvență! A vrut să producă energie electrică din surse regenerabile la Stupina. Termen nou în dosar

16 Jul 2023 1508

Încă o firmă din Constanța a intrat în insolvență - Delta Force Construction SRL!

12 Jul 2023 1406

Sute de contracte publice Geocor Trade Imp-Exp SRL, din Constanța, a intrat în insolvență!

12 Jul 2023 1605

Romned SA în insolvență! Judecătorii au stabilit un nou termen în proces

11 Jul 2023 1808

Oficial! Pescăria Populară, din Năvodari, a intrat în faliment!

04 Jul 2023 1609

Pescăria Populară, din Năvodari, ar putea intra în faliment!

18 Jun 2023 1810

Oficial! Lenix Trading SRL, controlată de Ionel Hașoti, a intrat în insolvență!

14 Jun 2023 1717

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2367

Casa Dobrogeană și Grădina de Vară Finanțele Publice din Constanța cer insolvența Litoral Casa Dobrogeană SRL, din Satul de Vacanță!

06 May 2023 1835

Se vând bunurile Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

05 May 2023 1501

Este oficial! Faliment de răsunet la Tribunalul Constanța!

04 May 2023 13663

Fundaţia Menthor a intrat în insolvență! Decizia, contestată

25 Apr 2023 1375

Fundaţia Menthor a intrat în insolvență!

07 Apr 2023 1574