Buletin de presă IPJ - Miercuri, 17 Octombrie 2012

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 5 acţiuni, fiind aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.270 lei.

Infracţiuni judiciare

La data de 16 octombrie a.c., ora 22.50, poliţiştii Secţiei 8 Rurală au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Adamclisi, judeţul Constanţa, cu privire la faptul că în seara respectivă mama sa, în vârstă de 81 de ani, ce locuieşte în localitatea Urluia, a fost victima unei tentative la infracţiunea de viol, aceasta prezentând multiple leziuni corporale la nivel costal şi dorsal.

Poliţiştii deplasaţi cu operativitate la faţa locului au demarat cercetările cu privire la cauza cu care au fost sesizaţi şi au reuşit în scurt timp identificarea ca suspect de comiterea acestei infracţiuni pe P. G. L., în vârstă de 15 ani, din localitatea Urluia, judeţul Constanţa, ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, care a fost condus la sediul unităţii de poliţie pentru cercetări.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru continuarea investigaţiilor medicale, urmând a fi examinată din punct de vedere medico - legal, pentru stabilirea zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării.

Suspectul este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiteri infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de viol şi violare de domiciliu, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs evenimentul.

Tânărul urmează a fi prezentat la S.M.L. Constanţa pentru efectuarea constatării medico legale în vederea stabilirii discernământului.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând ca în funcţie de rezultatul investigaţiilor în cauză să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

La data de 16 octombrie a.c., poliţiştii din Cernavodă au reuşit documentarea activităţii infracţionale privind pe I. Lucian Florin, de 18 ani din Cernavodă şi C. Florin, de 30 de ani, din localitatea Seimeni, judeţul Constanţa.

Astfel, în sarcina celor doi s-a reţinut că, în cursul lunilor septembrie -octombrie a.c., au comis mai multe infracţiuni de furt calificat, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, fiind cercetaţi în 6 dosare penale înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi.

Cei în cauză au fost reţinuţi pe bază ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore şi depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanţa, urmând ca în cursul zilei de 17.10.2012 să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere de sesizare a instanţei de judecată cu luarea măsurii arestării preventive.

La data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 04.23., poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizați telefonic prin intermediul S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe strada Soveja arde un autoturism, iar incendiul s-a extins şi asupra unui alt autoturism parcat în zonă.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului, au identificat proprietarii celor două autoturisme, şi, după ce incendiul a fost lichidat de pompierii din cadrul I.S.U. Dobrogea, au demarat cercetările, stabilindu-se totodată că vehiculele au suferit distrugeri în proporţie de aproximativ 70-80 %, respectiv 20%.

Nu au fost înregistrate victime omeneşti sau distrugeri la alte autoturisme parcate în zonă.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs acest eveniment şi luarea în cauză a măsurilor legale ce se impun.

Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate pe A. Burlai, de 43 de ani, din Năvodari, suspectat că a sustras din garajul unui localnic mai multe obiecte de uz caznic.

Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate pe D. R., de 14 ani, din Constanta, care profitând de neatenţia unei vânzătoarea a sustras dintr-un magazin situat pe strada B. P. Hasdeu o sticla de 2 litri cu bere şi 8 pachete de ţigări, în valoare totală de 116 lei.

Poliţiştii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate pe H. G., de 17 ani, din Negru Vodă, suspectat că a sustras o pereche de blue jeans şi două hanorace dintr-un magazin din incinta unui hipermarket, prejudiciul de 230 lei fiind recuperat.

Poliţiştii Secţiei 5 cercetează în stare de libertate pe B. D. F., de 18 ani, din Constanţa, care a ieşit din zona comercială a unui magazin situat pe raza de competenţă cu o apă de toaletă fără a o achita.

În cauză prejudiciul în valoare de 158,30 lei a fost recuperat.

Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală au identificat în ziua de 16.10.2012 pe H. Constantin Daniel, de 22 de ani, din localitatea Albeşti, judeţul Constanţa, posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani, pentru furt calificat.

Poliţiştii Secţiei 3 au identificat în ziua de 16.10.2012 pe D. Ion, de 56 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Constanța, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 2,2 ani, pentru furt calificat.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 165 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.160 lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235