Buletin de presă IPJ - Miercuri, 19 Ianuarie 2011

La nivelul judeţului poliţiştii au organizat 11 acţiuni, dintre care 5 pe linie de investigaţii criminale, 6 pe linie de ordine publică, fiind aplicate 14 sancţiuni contravenţionale.

În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului au fost sesizate şi constatate la poliţie 3 evenimente.

În data de 18.01.2012, lucratorii Secţiei 4 Poliţie Rurală Medgidia l-au depistat pe M. IONUT, de 19 ani, din comuna Cuza Vodă, judeţ Constanta, pe numele căruia Judecătoria Medgidia, la data de 17.01.2012, a emis mandat de executare a pedepsei, acesta fiind condamnat la 2 ani închisoare pentru furt calificat.
Cel în cauză a fost depus în Penitenciarul Poarta Albă în vederea executării pedepsei.

În data de 18.01.2012, ora 13.30, lucrătorii Secţiei VIII Poliţie Rurală Băneasa au prins în flagrant trei bărbaţi cu vărste cuprinse între 37 şi 67 de ani, toţi din comuna Adamclisi, care încercau să sustragă deşeuri feroase din incinta unei cariere, de pe raza localităţii Adamclisi.
Cecetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii de furt calificat, în forma tentativei, cu suspecţii în stare de libertate.

Acţionând în baza Programului "ANTIFRAUDĂ" şi al Planului de Acţiune pentru combaterea infracţiunilor în domeniul drepturilor de autor şi conexe, ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor, au documentat activitatea infractională a administatorului şi a angajaţilor unei societăţi comerciale din Constanţa.
Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de oferire, distribuire, deţinere şi depozitare de mărfuri pirat, precum şi deţinerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice, reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă, reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor.
Astfel, în urma verificărilor efectuate în datele de 26.07.2007, 16.08.2007 06.07.2010, în municipiul Constanţa, la punctele de lucru ale unei societăţi, dar şi în urma percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul administratorului societăţii, au fost identificate 784 suporturi optice tip CD şi DVD, produse pirat, precum şi două hard-disk-uri conţinând opere muzicale şi audiovizuale reproduse fără drept, precum şi sisteme de operare şi programe de calculator a căror reproducere necesită autorizarea titularului de drepturi.
Prejudiciul parţial cauzat organismelor de gestiune colectivă este de 12.261 lei. Cei în cauză cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. si ped. de art. 1396 alin. 2 cu aplic alin. 3, art. 1399 şi art. 140 lit. a din Legea 8/1996 modificată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3846

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238