Buletin de presă IPJ - Vineri, 19 Octombrie 2012

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 5 acţiuni, fiind aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.240 lei.

Infracţiuni judiciare

La data de 18 octombrie a.c., urmare a atacării cu recurs a deciziei magistraţilor Judecătoriei Constanţa, Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, privind pe M. D. Iulian, de 21 de ani, din Constanţa.

Reamintim faptul că, în urma activităţilor de investigare efectuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, într-o cauză de tâlhărie comisă la data de 04.10.2012, asupra unei minore de 12 ani, din Constanţa, faptă înregistrată iniţial cu autor necunoscut, a fost identificat ca suspect de comiterea acestei infracţiuni M. D. Iulian, de 21 de ani, din Constanţa.

În sarcina tânărului s-a reţinut că în după-amiaza respectivă a deposedat minora, prin violenţă, de un telefon mobil în timp ce se deplasa pe strada Arcului din municipiul Constanţa.

Prejudiciul în valoare de 1000 lei a fost recuperat integral.

Cel în cauză a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive. Magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus faţă de suspect măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate pe C. Dorel, de 31 de ani, din Feteşti şi S. Constantin, de 24 de ani, din localitatea Chiliile - judeţul Buzău, suspectaţi că în dimineaţa de 18.10.2012, ora 04.00 au pătruns într-un autoturism parcat pe strada Suceava şi au sustras un radio CD.

La data de 18 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au identificat pe S. M. Laurenţiu, de 23 de ani, din Ovidiu, persoană ce face obiectul unui mandat european de arestare emis de autorităţile Spaniole la 13.04.2011, pentru tentativă de omor.

Cel în cauză a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care au dispus reţinerea acestuia pentru 24 ore pe bază de ordonanţă.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 152 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 26.410 lei.

Infracţiuni constatate

La data de 18 octombrie a.c., poliţiştii din Medgidia au identificat şi scos din trafic pe M. Ismail, de 37 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta conducea un autoturism în condiţiile în care avea acest drept suspendat.

Poliţiştii Secţiei 2 au identificat şi scos din trafic un autoturism condus de U. M. Ciprian, de 25 de ani, ce avea numerele provizorii expirate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1222

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1266

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1396

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1535

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1638

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3834

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3155

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234