Cercetat pentru trafic de minori

Un tânăr este suspectat de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că a exploatat sexual două minore.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat şi probat activitatea infracţională privind pe M. Zoro, de 35 de ani, din municipiul Mangalia, judeţul Constanţa.

În sarcina suspectului se reţine că, în perioada februarie - aprilie 2011, a recrutat, cazat şi exploatat sexual în baraca în care locuia, situată în Mangalia, dar şi în hoteluri, pensiuni şi alte locaţii din Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului, prin ameninţări şi violenţe pe minora V.I.I, de 16 ani, iar în perioada iulie 2011-10.05.2012 a exploatat în aceleaşi condiţii pe minora C. L., de 15 ani, supunându-le pe acestea la tratamente degradante şi însuşindu-şi sumele de bani obţinute de acestea în urma întreţinerii de raporturi sexuale.

La data de 1 iunie a.c., suspectul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de minori, fapte prevăzute de dispoziţiile Legii 678/2001 şi pedepsite cu închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1270

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1400

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235