Institutia Prefectului- Judetul Constanta

Azi, 13 iulie 2012, în sala Remus Opreanu din cadrul Prefecturii Constanţa
a avut loc ședința de instruire a primarilor și secretarilor unităților
administrativ teritoriale din județul Constanța, în cadrul căreia au fost
dezbătute aspecte specifice organizării și desfășurării referendumului
național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României.

Ședința a fost condusă de domnul subprefect Radu Volcinschi și au
participat ca invitați reprezentantul Autorității Electorale Permanente -
Filiala Galați, Mitică Budescu, directorul Direcției Județene de
Statistică Constanța, Enache Bușu, șeful Oficiului Județean de
Telecomunicații Speciale Constanța, col. Adrian Arghir, reprezentantul
Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului
Constanța, mr. Violeta Corneanu, și inspectorul șef al Inspectoratului
Școlar Județean Constanța, Răducu Popescu.

Reprezentantul Autorității Electorale Permanente - Filiala Galați a

reamintit participanților prezenți la ședință cadrul normativ și
interpretarea legală a organizării secțiilor de votare cvorumului necesar
prezenței la vot, amplasării și dotării secțiilor de votare, precum și

arondarea locuitorilor pe fiecare secție de votare punctând interesul pe
care trebuie să îl manifeste atât primarii cât și viitorii președinți ai
secțiilor de votare în raport cu listele electorale, prezența la vot,
gestionarea incidentelor care pot surveni în cursul desfășurarii
procesului electoral și, nu în ultimul rând, centralizarea rezultatelor
votului la nivelul fiecărei secții de votare. Acesta a apreciat în mod
deosebit colaborarea dintre domnul subprefect și reprezentanții
Instituției Prefectului- Județul Constanța implicați în organizarea și
desfășurarea precedentelor scrutine electorale acreditând ideea unei
colaborări similare și cu ocazia desfășurării acestui referendum.

Directorul Direcției Județene de Statistică Constanța, Enache Bușu, a
lămurit sursa diferitelor interpretări cu privire la populația cu drept de
vot și numărul locuitorilor județului Constanța, utilizați în baza de
lucru a Direcției Județene de Statistică Constanța, comparativ cu
informațiile apărute în mass-media referitoare la numărul locuitorilor
rezultați în urma recensământului național privind evidența populației și
a locuințelor desfășurat la sfârșitul anului 2011. A precizat totodată
faptul că după tragerea la sorți a președinților birourilor secțiilor de
votare din cadrul Circumscripției Județene nr.14 Constanța va avea loc o
instruire a acestora împreună cu președintele Biroului Electoral Județean
Constanța.

Șeful Oficiului Județean de Telecomunicații Speciale Constanța, col.
Adrian Arghir, a menționat faptul că S.T.S. va acorda sprijinul necesar în
vederea asigurării mijloacelor de comunicații între birourile electorale
ale secțiilor de votare și B.E.J. în principal, precum și cu alte
instituții și autorități publice, atrăgând atenția primarilor asupra
necesității asigurării în limita posibilităților a necesarului de
calculatoare și în mod special comunicației prin Internet în vederea
folosirii aplicației informatice realizate de Direcția Județeană de
Statistică Constanța care permite în timp real verficarea, corectarea
(după caz) și afișarea rezultatului voturilor persoanelor care se prezintă
la vot.

Reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al
județului Constanța a precizat că secțiile de votare trebuie organizate cu
prioritate la parterul locațiilor în care se află. De asemenea,
organizarea și dotarea acestor secții de votare nu trebuie să contravină
actelor normative de specialitate privind paza și protecția împotriva
incendiilor, atrăgând atenția asupra necesității existenței în cadrul
secțiilor de votare a mijloacelor mobile de stingerea incendiilor
(extinctoare) cât și a asigurării culoarelor de evacuare a persoanelor, în
caz de incediu, prin amplasarea corespunzătoare a mobilierului aflat în
dotarea secției de votare.



Nr. 72/CP/13.07.2012 Cancelaria Prefectului



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1469

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3847

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238