POLIŢIŞTII CONSTĂNŢENI COMBAT NERESPECTAREA REGIMULUI LEGAL DE VITEZĂ

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi diminuarea riscului rutier, la data de 26 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciilor de Ordine Publică şi Rutieră, au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, în principal pentru depăşirea limitei legale de viteză.
Viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic reprezintă una dintre cauzele generatoare de accidente rutiere.
În acest context este necesară continuarea activităţilor de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic, cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, având în vedere şi debutul sezonului estival în care valorile de trafic, pe principalele artere rutiere ce converg către staţiunile turistice de pe litoral, cresc.
Cu această ocazie, a fost constatată o infracţiune, întrucât, la aceeaşi dată, ora 19.40, D. G. a condus un autovehicul pe strada Cumpenei, din municipiul Constanţa, în timp ce avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat pentru perioada în curs.
Totodată, au fost aplicate 386 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 106.400 de lei şi au fost reţinute 9 permise de conducere.
Din cele 386 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 312  au fost pentru depăşirea limitei legale de viteză, 1 pentru depăşire neregulamentară, 1 pentru consum de alcool, 1 pentru alte acte normative şi 71 pentru alte abateri la regimul rutier.
          De asemenea, şase permise de conducere au fost reţinute pentru depăşirea limitei legale de viteză, unul pentru depăşire neregulamentară, unul pentru consum de alcool şi unul pentru alte abateri.
            Astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, precum şi responsabilizarea tuturor participanţilor la traficul rutier.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 818

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 489

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 646

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 425

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 408

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 471

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 440

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 845

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 435

Acțiuni ale Poliției la Constanța! Oamenii legii au aplicat amenzi

03 Apr 2024 614

Rezultatele acțiunii Poliției pentru siguranța rutieră la Constanța. Date oficiale!

03 Apr 2024 472

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 695

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 760

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 750

Poliția din Cernavodă intervine! Șoferi băuți depistați pe străzile din oraș (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 502