RETROSPECTIVA ACCIDENTELOR DIN JUDEŢUL CONSTANŢA, ÎN SĂPTĂMÂNA 18 AUGUST – 24 AUGUST 2014

Din analiza efectuată de poliţiştii rutieri asupra dinamicii accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, pentru perioada 18 august – 24 august a.c., a rezultat faptul că la nivelul judeţului Constanţa, în perioada anterior menţionată, s-au înregistrat 36 accidente de circulaţie, soldate cu 1 persoană decedată, 2 persoane rănite grav şi 41 de persoane rănite uşor.

Principalele cauze de producere ale acestor accidente au fost traversarea neregulamentară a pietonilor – 10 accidente, neatenţia în conducere – 8 accidente, nerespectarea distanţei între autovehicule – 4 accidente, nerespectarea regulilor de prioritate - 5 accidente, neasigurarea la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum – 5 accidente, întoarcere neregulamentară şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice – 4 accidente, câte 2 accidente pentru fiecare cauză.

Distribuţia accidentelor în funcţie de zilele săptămânii se situează astfel: luni s-au produs 6 accidente, marţi şi sâmbătă s-au produs câte 4 accidente, miercuri s-au produs 7 accidente, joi s-au produs 2 accidente, vineri s-au produs 3 accidente şi duminică s-au produs 10 accidente.

Cele mai multe accidente s-au produs în perioadele de vârf (la prânz şi după-amiaza), între orele 13 şi 17 şi 20 şi 23.

În referire la mediul de producere a accidentelor rutiere, apare cu o uşoară preponderenţă de producere a acestora în zonele aglomerate. Astfel, în perioada analizată, în municipiul Constanţa au avut loc 14 accidente, dintre care 4 accidente au fost înregistrate pe principalele bulevarde, 10 fiind înregistrate pe diferite alte străzi, restul accidentelor fiind distribuite astfel: 10 accidente pe drumurile naţionale din judeţ, 11 accidente în alte localităţi şi 1 accident pe drum comunal.

În această săptămână poliţiştii rutieri vor acţiona pentru prevenirea accidentelor rutiere care au drept cauză traversarea neregulamentară, iar pentru prevenirea unor astfel de accidente poliţiştii recomandă pietonilor:
- Să nu traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise ori prin locurile permise, în fugă şi/sau fără să se asigure;
- Să nu se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;
- Să nu traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport în comun;
- Să nu prelungească timpul de traversare a drumului public, să întârzie, să se oprească fără motiv ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1258

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1292

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1226

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1983

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1536

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1633

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3820

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3142

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6222