Buletin informativ - Garda de Coasta

În ultimele 48 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Plase monofilament în lungime de peste 2 kilometri şi aproximativ 10 kilograme de icre confiscate în judeţul Tulcea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în cooperare cu reprezentanţi ai A.R.B.D.D., identificând un cetăţean român care deţinea plase monofilament în lungime de 2.100 metri, şi un altul care transporta, cu un autoturism, cantitatea de aproximativ 10 kilograme icre fără documente justificative.

În data de 01.02.2013, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Tulcea au acţionat, alături de reprezentanţi ai A.R.B.D.D., în zona unui complex turistic, unde au descoperit, ascunse într-un adăpost pescăresc, plase monofilament în lungime de 2.100 metri.

Verificările au stabilit faptul că plasele aparţineau cetăţeanului român F.V., în vârstă de 44 ani, domiciliat în judeţul Tulcea.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele, evaluate la aproximativ 2.500 lei, în conformitate cu prevederile legale.

Persoana în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere a plaselor monofilament, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. m din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

În aceeaşi zi, în jurul orei 14.00, poliţiştii de frontieră tulceni l-au identificat, pe raza municipiului Tulcea, pe cetăţeanul român G.F. care transporta, cu un autoturism marca Opel, cantitatea de 9,5 kilograme icre din speciile crap şi ştiucă, fără a deţine documente legale.

Cantitatea de icre, evaluată la aproximativ 533 lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform prevederilor legale.

Bărbatul, în vârstă de 40 ani domiciliat în judeţul Tulcea, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de transport a icrelui fără documente legale, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Aproximativ 1.000 de ţigarete confiscate în P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un cetăţean român care încerca să introducă în ţară 960 de ţigarete netimbrate fără documente de provenienţă.

În data de 03.02.2013, în jurul orei 03.20, în P.T.F. Vama Veche au fost efectuate formalităţile de control asupra unui autocar ce se întorcea în ţară din direcţia Turcia.

În bagajele personale ale cetăţeanului român M.B., în vârstă de 37 ani domiciliat în municipiul Constanţa, au fost descoperite ascunse 960 ţigarete netimbrate fără documente de provenienţă.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de ţigarete, cu o valoare de aproximativ 480 lei, şi au aplicat persoanei în cauză o sancţiune contravenţională de 1.000 lei conform Legii 12/1990 republicată.

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute şi marfă nedeclarată, reţinute în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind în două containere sosite în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia China jucării pentru copii susceptibile a fi contrafăcute şi biciclete ce nu fuseseră declarate la intrarea în ţară.

La finalul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul a două containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.

În primul container au fost găsite 1.456 de jucării pentru copii, reprezentând trenuleţe cu baterii pe şine, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 137.600 lei dacă ar fi fost originale.

În al doilea container au fost descoperite 722 colete ce nu fuseseră declarate la intrarea în ţară, în care erau ambalate 180 de biciclete, evaluate la aproximativ 18.000 lei.

Marfa din cele două containere a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.

Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză, un cetăţean chinez în vârstă de 54 ani cu reşedinţa în Bucureşti, respectiv un cetăţean român în vârstă de 28 ani, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată şi „folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86/2006.

Infracţiuni la regimul rutier

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competenţă trei cetăţeni români cărora le-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier.

În data de 01.02.2013. în jurul orei 22.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Băneasa au oprit pentru control, în zona de competenţă, un autoturism marca BMW, condus de cetăţeanul român D.N. de 21 ani, alături de care se afla proprietarul autoturismului, cetăţeanul român A.C. de 29 ani.

În urma verificărilor a rezultat faptul că şoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, iar autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din data de 06.07.2012.

În data de 03.02.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Băneasa l-au identificat pe cetăţeanul român B.R.G. de 24 ani care conducea un autoturism marca Volkswagen Golf, a cărui autorizaţie de circulaţie provizorie era expirată din data de 19.01.2013.

Persoanele în cauză, domiciliate în judeţul Constanţa, sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere", respectiv „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat", fapte prevăzute şi sancţionate de art. 85 şi 86 din O.U.G. 195/2002.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă

Agent principal de poliţie

Marius Ovidiu NICULESCU


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1232

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1281

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1303

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1243

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1405

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1541

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1999

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1606

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1553

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1470

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1646

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1885

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3851

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3163

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6242