În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat
supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea
eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în
zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi
siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 7 infracţiuni astfel:
Pescuit ilegal în Delta Dunării
În
data de 12.01.2011 poliţiştii de frontieră tulceni, pe timpul
executării atribuţiilor de serviciu, au depistat cinci cetăţeni români
care pescuiau cu plase interzise de lege şi ofereau spre comercializare
cantităţi de peşte fără a avea documente de provenienţă.
Lucrători
ai Sectorului P.F. Chilia au prins în flagrant pe L.M. de 41 ani şi
L.V. de 42 ani, ambii domiciliaţi în localitatea Crişan, care pescuiau
într-o zonă protejată a Dunării Vechi cu plase tip setcă din aţă
interzise de lege.
Cele 4 plase, în lungime totală de 320 metri, au
fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte găsită în
barca celor doi a fost predată spre valorificare unei societăţi
comerciale de profil.
Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării
şi barca din fibră de sticlă dotată cu motor marca Mercury, din care
pescuiau cei doi, valoarea aproximativă a acestor bunuri fiind de 4.000
lei.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul
aceluiaşi sector au acţionat şi în zona lacului Merheiul Mare, unde i-au
depistat pe P.A. şi P.N. care desfăşurau activităţi de pescuit cu plase
tip avă interzise de lege.
Cele 30 de plase, în lungime de
aproximativ 1.200 metri, au fost ridicate în vederea confiscării, iar
cantitatea de 136 kilograme peşte din specii diferite a fost predată
spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
Cei doi
pescari au rămas şi fără barca din fibră de sticlă cu motor marca Honda,
valoarea acestor bunuri confiscate fiind de 10.400 lei.
În
aceeaşi zi, în zona de competenţă a Sectorului P.F. Isaccea, a fost
depistat V.S. de 35 ani, domiciliat în oraşul Măcin, care oferea spre
comercializare o cantitate de peşte fără a avea documente de
provenienţă.
Cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare.
Pe
numele a 4 dintre cetăţenii surprinşi în flagrant pescuind au fost
întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsă
a licenţei/autorizaţiei de pescuit comercial, desfăşurarea de
activităţi de pescuit în zone de protecţie, precum deţinerea şi
folosirea la pescuit a plaselor tip avă de către persoane neautorizate,
fapte prevazute si sanctionate de art. 64 lit. a, g si lit. k din OUG
23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009, iar pentru persoana
care vindea peşte s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de
deţinere a peştelui fără documente legale, faptă prevăzută şi
sancţionată de art. 64, lit j din acelaşi act normativ.
Ţigări confiscate la Agigea
În
data de 12.01.2011 poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave
Constanţa - P.T.F. Constanţa Sud Agigea au reţinut în vederea
confiscării 2.200 de ţigarete netimbrate găsite la bordul unei nave.
Oamenii
legii au efectuat un control la o navă sub pavilion Turcia, acostată în
Portul Constanţa Sud Agigea, unde au depistat un cetăţean român care
avea asupra sa 110 pachete de ţigări netimbrate.
În urma cercetărilor
efectuate a rezultat faptul că B.D. de 37 ani, domiciliat în municipiul
Constanţa, a urcat la bordul navei unde a primit respectivele ţigarete.
Întreaga
cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 1.300 lei, a fost
ridicată în vederea confiscării şi predată organelor vamale.
Maşină furată găsită la Constanţa
În
data de 12.01.2011 lucrători ai Gărzii de Coastă, aflaţi în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, au depistat în trafic un autoturism care
figura în bazele de date ca fiind furat din Spania.
Poliţiştii de
frontieră au oprit pentru control, în municipiul Constanţa, un
autoturism marca Suzuki, de culoare gri, condus de N.D. de 45 de ani.
La
verificarea documentelor de înmatriculare ale autoturismului, oamenii
legii au constatat că acesta figura în baza de date ca fiind furat din
Spania, începând cu data de 26.08.2011.
Autoturismul, în valoare de
aproximativ 12.000 de euro, a fost ridicat în vederea indisponibilizării
şi introdus în parcul auto al Gărzii de Coastă.
Pe numele
conducătorului auto a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea
infracţiunii de complicitate la furt, faptă prevazută şi pedepsită de
art. 26 raportat la art. 208 Cod Penal.
Infracţiuni pe drumurile publice
În
data de 12.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă,
pe timpul desfăşurării activităţilor de supraveghere şi control în zona
de frontieră, au constatat următoarele cazuri sancţionabile de O.U.G.
195/2002 republicată si actualizată:
Pe raza oraşului Sulina H.C.
de 38 ani conducea un autoturism marca Opel, înmatriculat în Germania,
fără a poseda permis de conducere.
În urma verificărilor a mai rezultat faptul că autoturismul avea numerele de înmatriculare expirate.
În
acceaşi localitate, poliţiştii de frontieră tulceni l-au depistat pe
C.G. de 18 ani care conducea un autoturism marca Jeep Cherokke
neînmatriculat.
Pe numele conducătorilor auto a fost întocmită
lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe
drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere,
respectiv a unui autoturism neînmatriculat, fapte prevăzute şi
sancţionate de art. 85 şi 86 din O.U.G. 195/2002 republicată si
actualizată.
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: