Buletin Informativ - Garda de Coasta

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În intervalul menţionat, au fost constatate 2 infracţiuni astfel:

Zeci de mii de ţigarete confiscate la Constanţa

În data de 08.02.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reţinut în vederea confiscării 10.020 de ţigarete netimbrate de provenienţă duty free, depozitate în interiorul unui autoturism parcat într-un complex comercial de pe raza municipiului Constanţa.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa au acţionat în jurul orei 11.15 pe linia combaterii contrabandei cu ţigări şi evaziunii fiscale, reuşind să ridice în vederea confiscării 10.020 de ţigarete netimbrate de provenienţă duty free.

În urma cercetărilor a rezultat faptul că respectivele ţigarete aparţineau cetăţenilor români S.A. de 30 ani, H.C. de 31 ani şi B.N. de 18 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Constanţa, şi erau depozitate într-un autoturism marca Audi parcat într-un complex comercial.

Cei trei au declarat faptul că au achiziţionat ţigările din magazinele duty free şi intenţionau să le comercializeze.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 5.010 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele celor trei au fost întocmite actele premergătoare urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 270, alin 3 din Legea 86/2006, respectiv art. 296, lit. 1 din Legea 571/2003 modificată de OUG 54/2010.

Lebădă salvată din braţele braconierilor la Sulina

În data de 08.02.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat doi cetăţeni români care capturaseră o lebădă.

Poliţiştii de frontieră i-au identificat, în urma desfăşurării unor acţiuni specifice în zona de competenţă, pe H.V. de 40 ani şi R.A. de 29 ani, domiciliaţi în oraşul Sulina, care transportau într-un sac un exemplar viu din specia lebădă, de culoare alb - cenuşie.

Cei în cauză au declarat că au capturat lebăda de pe un lac îngheţat din apropierea oraşului Sulina.

Exemplarul a fost redat mediului natural.

Pe numele celor în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe cuprinsul Rezervaţiei Biosferice Delta Dunării altfel decât în condiţiile legii", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 42, alin. 2, lit c. din Legea 407/2006.

Persoană transportată la ambulanţă de poliţiştii de frontieră

În data de 08.02.2012, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost solicitaţi să transporte la ambulanţă o persoană de sex feminin de 48 ani care suferise o colică renală.

Poliţiştii de frontieră au fost solicitaţi în jurul orei 08.00, în urma unui apel telefonic, să transporte la ambulanţă o persoană de sex feminin care suferise o colică renală.

Persoana în cauză, I.A. de 48 ani, domiciliată în localitatea Plaur din judeţul Tulcea, a fost preluată de un autoturism aflat în dotarea S.P.F. Pardina şi transportată până în zona bacului de la Tudor Vladimirescu, unde o aşteptau doi paramedici de pe un echipaj SMURD.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1274

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1238

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1548

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1642

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3159

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238