Comerţ ambulant sancţionat de jandarmi

Duminica, 01 iulie a.c., jandarmii din Hârşova au desfăşurat o acţiune de depistare şi sancţionare a comerţului neautorizat. Astfel, în jurul orei 12.00, in apropierea parcului din centrul localitatii, a fost surprinsă S. Narcisa, de 21 de ani din Hârşova, care oprea trecătorii din zonă şi încerca să le ofere spre vânzare zeci de articole de îmbrăcăminte. Bunurile oprite de la comercializare (bluzoane, seturi de treninguri, veste, colanţi damă, bluze, pulovere, compleu damă, feţe de pernă, incaltaminte, perdele etc.) au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.

Luată la întrebări, femeia nu a putut prezenta documente de provenienţă a mărfii. În plus, nu deţinea nici autorizaţie de comercializare a bunurilor. Prin urmare, a fost sancţionată cu 1.000 de lei.

Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Intervenţie din oraşul de pe malul Dunării vor pune accent pe astfel de acţiuni şi în perioada următoare.

Pentru un plus de siguranţă, Jandarmeria Română sfătuieşte cetăţenii să anunţe cea mai apropiată patrulă de ordine şi siguranţă publică dacă observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure.

Deasemeni, se poate apela non-stop numărul unic de urgenţe 112.

COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1260

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1227

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1984

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1461

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3822

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3144

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6224