20 Jul, 2012 01:28
1278
În cadrul campaniei de informare „Vacanţă în siguranţă!" Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" al judeţului Constanţa a desfăşurat astăzi o activitate de prevenire a situaţiilor de urgenţă la care au participat 140 de copii.
Iniţial copiilor li s-au distribuit pliante şi li s-au explicat câteva reguli minime de prevenire a evenimentelor ce le-ar putea afecta vacanţa şi recomandări privind comportamentul în cazul unei situaţii de urgenţă, iar ulterior aceştia au fost cooptaţi în discuţii şi activităţi interactive.
Totodată, micuţilor li s-a prezentat tehnica de intervenţie în situaţii de urgenţă şi apoi cei mai curajoşi au putut fi pompieri pentru o zi întrucât au avut ocazia să mânuiască un furtun tip „D" pentru a nimeri şi dărâma câteva popice.
Activitatea de astăzi s-a desfăşurat în colaborare cu Fundaţia „Giovanni Bosco", organizatorul proiectului „Vara Împreună" - o şcoală de vară cu activităţi educative non-formale, destinată copiilor de toate vârstele.
* * *
Pentru a avea o Vacanţă în siguranţă, Ministerul Administraţiei şi Internelor vă recomandă:
- Evitaţi să lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat, mai ales în zonele aglomerate!
- La plecarea din cameră ori pe timpul nopţii asiguraţi uşa de acces, ferestrele şi uşa de la balcon!
- Pe plajă, evitaţi să lăsaţi nesupravegheate bunurile de valoare (genţi, portofele, telefoane mobile)!
- Centura de siguranţă salvează vieţi!
- Nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul lucrătorilor M.A.I. ori de câte ori este nevoie!
Apelaţi 112 pentru orice situaţie de urgenţă!
Purtător de cuvânt,
Paula Anghel
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: