Incepe cea mai asteptata competitie de street dance Cupa Liceelor la Street Dance - editia IV!

logo_clsd_cp.jpgCupa Liceelor la Street Dance - un eveniment devenit deja tradiţie, având an de an sute de participanţi şi mii de spectatori, îşi deschide porţile şi anul acesta, pe 11 aprilie. Prima etapă locală va avea loc la Constanţa, urmând ca alte cinci judeţe şi municipiul Bucureşti să se alăture competiţiei, în drumul către Finala Naţională CLSD 2010.

Mulţi spun că acest eveniment le-a schimbat viaţa, alţii îl privesc ca pe o rampă de lansare în cariera de dansator, iar pentru organizatori, este un eveniment de suflet ce implică cele mai mari şcoli de dans din România, peste 20.000 de elevi şi prieteni din întreaga ţară.

Până în acest moment, în competiţie sunt înscrise peste 30 de licee din ţară, aşteptându-se ca numărul lor să crească pe parcursul evoluţiei ediţiei din acest an. Pentru a lua parte la Cupa Liceelor la Street Dance - ediţia IV, tinerii dansatori trebuie să-şi alcătuiască o trupă cu un număr de minim patru şi maxim opt persoane care să reprezinte un singur liceu. Apoi, trebuie să completeze formularul de înscriere aferent judeţului de care aparţin şi să-şi pregătească un show de maxim patru minute, care să înglobeze minim trei stiluri de dans.

Competiţiile locale din cadrul Cupei Liceelor la Street Dance - ediţia IV vor avea loc la:

Constanţa - 11 aprilie, Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa

Bistriţa - 17 aprilie, Sala Polivalentă

Galaţi - 17 aprilie, Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi

Braşov - 2 mai, Centrul Cultural REDUTA

Buzău - 22 mai, Chocolate Society Club

Iaşi - 29 mai, Sala Gaudeamus, Casa de Cultură a Studenţilor

Bucureşti - 12 iunie, Jet Set Events Hall

Urmăriţi programul competiţiilor pe http://cupaliceelor.streetdance.ro/, pentru că pe 13 iunie, la Jet Set Events Hall, sunt programate Finala Naţională şi Romanian Dance Awards 2010. Pe scenă vor urca toţi câştigătorii locurilor I, II şi III ale evenimentelor locale din toate judeţele şi din Bucureşti.

Cupa Liceelor la Street Dance este un concurs de street dance între licee, desemnând în fiecare an liceele campioane la dans în România. Cupa se bucură de o mare popularitate în rândul liceenilor, antrenându-i într-o activitate extraşcolară benefică dezvoltării lor, atât pe plan fizic, cât şi pe plan mental. La ediţia precedentă au participat 100 de licee din întreaga ţară, iar evenimentele au reunit aproximativ 16.000 de spectatori. Materialele video publicate online, după fiecare eveniment, au fost vizualizate de peste 390.000 de ori, în timp ce website-ul dedicat competiţiei a înregistrat un record de 13.000 de vizite pe zi.

Cupa Liceelor la Street Dance este un eveniment organizat de OneBeat (www.onebeat.ro), cu sprijinul partenerilor locali: Diamonds (Constanţa), Asociaţia In Action (Bistriţa-Năsăud), Stance Crew (Galaţi), Shock Crew (Braşov), Crazy Style Crew (Buzău), Quasar Dance (Iaşi).

Mulţumim partenerilor media ai evenimentului: Teen Press, www.referat.ro, www.clopotel.ro, www.apropo.ro, www.muzicabuna.ro, www.dancenews.ro, www.unitedmusic.ro, www.hipmag.ro, www.sofresh.ro, www.infodance.ro, www.scolidans.ro .

Pentru informaţii suplimentare:

adrian@onebeat.ro (derulare competiţie)

dana.nataletu@verticalmind.org (PR&Parteneriate)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1270

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1400

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3839

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235