Informare de presa- Institutia Prefectului

Instituția Prefectului- Județul Constanța a încheiat două protocoale de colaborare în vederea suplimentărilor de măsuri pentru sezonul estival
2012, după cum urmează:
  • Instituția Prefectului- Județul Constanța, Municipilul Constanța și
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța au semnat Protocolul Nr. 81697/26/06/2012 care are ca obiect asocierea părților în vederea
asigurării ordinii și liniștii publice, atât în stațiunea Mamaia cât și Municipiul Constanța, pe perioada sezonului estival 2012. Durata de
derulare a acestuia este între 1 iulie 2012 și 1 septembrie 2012. In cadrul protocolului, I.P.J. Constanța se obligă să suplimenteze numărul
cadrelor de poliție din Municipiul Constanța cu un număr de 60 de polițisti, Municipiul Constanța se obligă să suporte contravaloarea
cheltuielilor de cazare a personalului pe durata protocolului iar Instituția Prefectului- Județul Constanța se obliga să verifice, prin organele abilitate, aplicarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor si apărarea drepturilor și a siguranței cetățenilor.
  • Instituția Prefectului- Județul Constanța și Inspectoratul Județean de
Poliție Constanța au semnat Protocolul de cooperare Nr. 8608/28/06/2012 care are ca obiect desfășurarea activităților specifice privind
monitorizarea modului în care este asigurată paza obiectivelor, bunurilor și valorilor situate în zona plajelor din județul Constanța, precum și protejarea turiștilor împotriva comerțului ambulant ilicit. În cadrul protocolului, I.P.J Constanța va efectua verificări permanente cu privire la modul în care operatorii de plajă și-au asigurat cu pază porțiunile de plajă închiriate pe raza stațiunilor situate pe litoral și desfășurarea de activități preventive, prin patrulări mixte cu efectivele de jandarmi, în vederea combaterii comerțului ambulant ilicit pe plajă. Instituția Prefectului -Județul Constanța va comunica către I.P.J. Consanța a
situației nominale a operatorilor de plajă precum și modificările survenite pe perioada sezonului estival 2012 la nivelul operatorilor de plajă și a altor operatori economici din stațiunile de pe litoral.

De asemenea, ca măsuri suplimentare solicitate de Instituția Prefectului- Județul Constanța, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța
Alimentelor Constanța va organiza activități de supraveghere și control la obiectivele supuse controlului sanitar veterinar de inspectori de expertiză sanitar veterinară a produselor de origine animală în perioada 30 iunie- 1 iulie 2012 în stațiunile Mamaia, Năvodari, Eforie și Mangalia.
Nr. 70/CP/29.06.2012 Cancelaria Prefectului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235