Institutia Prefectului- Judetul Constanta 17.05.2012

Ieri, 16 mai 2012, Instituţia Prefectului- Judeţul Constanţa a atacat în contencios administrativ hotărârile adoptate de Consiliul Local Mangalia în şedinţa din data de 27.04.2012. În raport de obiectul hotărârii Consiliului Local Mangalia nr.39 din 27.04.2012, prin care s-a aprobat organizarea referendumului local având tema "Consultarea cetăţenilor municipiului Mangalia cu privire la rezilierea contractului de delegare a sistemului termic încheiat cu S.C.

Rominterm S.A., actuala S.C. Callatis Therm S.A.", Instituţia Prefectului- Judeţul Constanţa respectă prevederile Legii nr. 3/2000 privind organizarea referendumului. În acest sens, faţă de modul în care a fost convocat Consiliul Local Mangalia şi a fost adoptată această hotărâre, Instituţia Prefectului -
judeţul Constanţa a acordat beneficiul notificării prealabile a autorităţii administrative deliberative locale, solicitând comunicarea întregii documentaţii care a stat la baza convocării şi adoptării acestui act administrativ.

Deoarece din cuprinsul documentaţiei comunicate de Primăria municipiului Mangalia nu au rezultat motive care să justifice legalitatea convocării
Consiliului Local Mangalia într-o şedinţă de îndată, din punct de vedere al caracterului excepţional sau forţei majore, Instituţia Prefectului - judeţul Constanţa a atacat această hotărâre în contencios administrativ. Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa consideră că adoptarea, de către Consiliul Local Mangalia, a unei hotărâri privind organizarea referendumului local, într-o şedinţă ordinară, cu cel puţin 20 de zile înainte de data stabilită pentru prezentarea populaţiei la referendum sau prezentarea unei documentaţii justificative complete şi legale pentru H.C.L. Mangalia nr.39/27.04.2012 sunt soluţii pentru organizarea în data
de 10.06.2012 a referendumului local în municipiul Mangalia.

Cancelaria Prefectului


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1296

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3151

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228