Institutia prefectului - Miercuri, 19 Octombrie 2011

CA URMARE A DEMERSULUI PREFECTULUI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA ANULEAZĂ HOTĂRÂREA PRIN CARE COMUNA CHIRNOGENI RENUNȚĂ LA 219,7 HECTARE DE TEREN

Curtea de Apel Constanța a admis recursul formulat de prefectul Claudiu-Iorga Palaz în dosarul 6168/118/2010 având ca obiect anularea Hotărârii nr. 9/2010 a Consiliului Local al comunei Chirnogeni, prin care s-a aprobat darea în administrarea Consiliului Județean Constanța a unor imobile (terenuri) în vederea înființării de pepiniere silvice în comuna Chirnogeni, localitatea Plopeni, județul Constanța.

Claudiu-Iorga Palaz: "Hotărârea prin care Consiliul Local Chirnogeni renunță la terenuri în suprafață de 219,7 ha din domeniul privat și public al comunei în favoarea Consiliului Județean Constanța în vederea includerii în Programul județean de înființare a pepinierelor silvice s-a dovedit a fi nelegală. Pe lângă faptul că mare parte din aceste terenuri nu permit instalarea și dezvoltarea vegetației de tip forestier, conform dispozițiilor Codului Silvic, mi se pare nefiresc ca atâta timp cât cetățenii solicită de ani de zile comisiilor locale de fond funciar retrocedarea terenurilor, primăriile să renunțe la terenurile care aparțin oamenilor și să le pună la dispoziția lui Nicușor Constantinescu, la presiunea acestuia. Județul nostru are nevoie de un program de împădurire, dar acesta trebuie făcut cu respectarea prevederilor legale și nu în detrimentul proprietarilor de terenuri, agricultorilor sau crescătorilor de animale.

Reamintim că prin adresa nr. 6092129 din 29 martie 2010, președintele Consiliului Județean a solicitat primarilor din județ inițierea unor hotărâri prin care să se treacă în administrarea Consiliului Județean suprafețe de teren aparținând localităților în vederea împăduririi/ înființării de pepiniere silvice, prefectul atacând în instanță hotărârile adoptate. Este vorba de renunțarea la peste 350 de hectare de teren de către consiliile locale Medgidia, Chirnogeni, Crucea, Cobadin și Mircea Vodă, procesele fiind în curs de derulare, mai puțin cel referitor la Chirnogeni, câștigat de prefect.

Nr. 126/CP/19.10.2011 Cancelaria Prefectului


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1240

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1294

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1306

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1247

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1410

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1545

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2005

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1610

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1557

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1474

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1651

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1891

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3866

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3170

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6254