Prefectura reanalizeaza legalitatea solicitarii referendumului la Cernavoda

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz reanalizează legalitatea solicitării grupului de iniţiatori ai referendumului pentru demiterea primarului oraşului Cernavoda

Urmare a rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, înaintate Instituţiei Prefectului de către reprezentantul grupului de iniţiatori ai unui referendum local având ca obiect demiterea primarului localităţii Cernavoda - Mariana Mircea, prefectul Claudiu Iorga Palaz va reanaliza legalitatea solicitării acestora.
În luna martie 2009, Mariana Mircea, primarul oraşului Cernavoda, a formulat o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare publică ş.a. împotriva iniţiatorilor strângerii de semnături de la cetăţeni. La 26.10.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a decis neînceperea urmăririi penale în dosarul 1141/2009, considerând că din expertizele efectuate „nu rezultă existenţa unor probe certe şi concludente care să contureze aspectele sesizate de reclamantă.”
Având în vedere rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, prin care se certifică faptul că cetăţenii au semnat în cunoştinţă de cauză tabelele prin care se cere organizarea referendumului de demitere a primarului Mariana Mircea, prefectul Claudiu-Iorga Palaz va reanaliza condiţiile de îndeplinire a referendumului, invocate de aceştia. 

Nr.53/CP/11.12.2009                                                            
Cancelaria Prefectului


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța AFI SRL cumpără expertize tehnice pentru 9 imobile clasate monument istoric. Unde sunt situate acestea?

13 Dec 2023 896

Licitație anulată AFI SRL a vrut să expertizeze mai multe clădiri clasate monument istoric (DOCUMENT)

20 Nov 2023 988

Licitații Constanța AFI SRL vrea să expertizeze mai multe clădiri clasate monument istoric aflate în patrimoniu

22 Oct 2023 1077

Doliu în Baroul Constanța! Un cunoscut avocat s-a stins din viață

18 Oct 2023 8960

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4435

RAEDPP Constanța , actuala Administrația a Fondului Imobiliar SRL expertizează aproximativ 20 de clădiri aflate în administrare în vederea reabilitării. Unde se află acestea?

11 Oct 2022 1824

Ministerul Sănătății va repara în regim de urgență corpul 1 al Sanatoriului Balenar și de Recuperare Techirghiol

29 Aug 2022 2477

Cazinoul din Constanța, „prizonierul“ licitațiilor?! Interviu în exclusivitate cu ing Petre Badea, dir. Aedificia Carpați – „Întreaga structură de rezistență este compromisă“. Cât mai durează lucrările (FOTO+VIDEO)

27 Jul 2022 6717

Expertizele cerute de Inspectoratul de Stat în Construcţii în cazul Spitalului de Boli Infecţioase vor fi gata săptămâna aceasta. ISU a respins avizul de securitate la incendiu pentru instalaţiile de stingere cu hidranţi

11 Jan 2022 2313

ZIUA LIVE. SOS Spitalul Județean. Expertizele tehnice arată că imobilul prezintă deficit de rezistență și risc seismic. Este nevoie de o clădire tampon pentru a muta secțiile

14 May 2021 3716

Consiliul Local Municipal Constanța, în ședință ordinară

27 Nov 2020 1973

De ce se tot (re)judecă procesul pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă. Ultima decizie a instanţei

27 Sep 2019 4005

Oficial Expertizele şi avizele pentru restaurarea Cazinoului din Constanţa, actualizate de o firmă din Iaşi. Asociaţi şi cifră de afaceri (document)

28 Sep 2018 2786

RAEDPP cumpără servicii de expertiză pentru 16 imobile. Cine sunt responsabilii achiziţiei?

23 Jul 2018 1809

Imobilele din domeniul public şi privat al municipiului Constanţa, expertizate tehnic de RAEDPP Constanţa (documente)

28 May 2018 2145