București,
10 ianuarie 2012 - Începând cu luna ianuarie, cei care doresc să
sprijine campania World Vision - „Eu cum ajung la școală?" - o pot face
acum și în cadrul restaurantelor Pizza Hut și KFC din toată țara, prin
intermediul donațiilor punctuale în valoare de 5 lei. În schimbul
acestei sume, donatorii vor primi un magnet inscripționat cu numele
campaniei. Acțiunea se va desfășura până la sfârșitul lunii februarie,
iar fondurile strânse vor fi utilizate pentru a achiziționa unul sau
două microbuze școlare pentru 150 de copii din comuna vasluiană
Rebricea, care merg pe jos peste 10 kilometri pentru a ajunge la școală.
Județul Vaslui este unul dintre cele mai sărace județe din
țară, fiind, totodată, una dintre cele mai sărace regiuni din Europa.
Conform datelor statistice furnizate de Inspectoratului Școlar Județean
Vaslui, peste 785 de elevi au abandonat școala în prima jumătate a
anului școlar 2010-2011. Din cele 785 de cazuri de abandon școlar, mai
mult de jumătate, respectiv 405 cazuri, sunt din rândul elevilor din
ciclul gimnazial, iar peste 80% dintre acestea provin din mediul rural.
Din discuțiile pe care reprezentanții World Vision le-au purtat cu
familiile acestor elevi care au abandonat școala, reiese că un factor
favorizant îl reprezintă sărăcia, dar și distanța foarte mare până la
școala care asigură ciclul gimnazial în comună.
Prin lansarea
magneților destinați strângerii de fonduri, World Vision România face
încă un pas pentru a le putea oferi copiilor din comuna Rebricea,
județul Vaslui, șansa la un viitor mai bun. Astfel, toate fondurile
strânse în urma donațiilor punctuale vor fi folosite pentru a
achiziționa unul sau două microbuze care să asigure accesul elevilor la
școală. Cu doar 5 lei, fiecare va putea oferi șansa unui copil de a
privi cu mai multă încredere spre viitor.
„Știm de la familiile
copiilor cât de greu le este să se trezească în fiecare zi la ora 5:30 -
6:00 și să meargă zeci de kilometri, pe jos, până la școală, indiferent
de vreme. Prin campania <<Eu cum ajung la școală?>> ne
dorim să schimbăm realitatea tristă a acestor copii și să le oferim
șansa la un viitor mai bun, iar parteneriatul cu Pizza Hut si KFC
reprezinta un sprijin important pentru a ne atinge obiectivul" a
declarat Adela Fundulea, Marketing Manager World Vision România.
Pentru
susținerea financiară a campaniei, World Vision România pune la
dispoziție și două numere de telefon in rețeaua Romtelecom: 0900 900 090
pentru a dona 5 euro și 0900 900 092 pentru a dona 10 euro. Totodată,
cei care doresc să vină în ajutorul celor 150 de copii, pot intra pe
site-ul organizatiei, la sectiunea Microbuzul și să doneze o sumă la
alegere, în intervalul 30 de lei - 200 de lei.
Alătură-te
campaniei „Eu cum ajung la școală?" și ajută-ne să cumpărăm microbuzele
pentru 150 de copii care sunt nevoiți să meargă pe jos peste 10
kilometri pentru a ajunge la școală. Gestul tău poate face diferența.
www.worldvision.ro
Despre World Vision România
World
Vision România este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de
dezvoltare, advocacy și intervenţie umanitară de urgenţă. Organizaţia
noastră este concentrată asupra muncii cu copiii, familiile şi
comunităţile, în special din mediul rural, în scopul depăşirii sărăciei
şi nedreptăţii. World Vision România este o organizaţie parteneră a
World Vision International, prezentă în peste 100 de ţări din întreaga
lume. De 20 ani în România, Organizaţia World Vision desfăşoară programe
în peste 8 judeţe din România și în peste 200 de comunităţi rurale
oferind sprijin, în decursul timpului, la peste 50.000 de copii și peste
300.000 de adulți.
Având la bază valori creștine, lucrăm cu
persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă,
etnie sau gen. Prin activități de reintegrare familială, dezvoltare
comunitară, proiecte medicale, programe de educație și dezvoltare
economică, asistență umanitară în cazul situațiilor de urgență, încercăm
să stimulăm o atitudine activă și implicarea în schimbarea condiției de
sărăcie din România, având în centrul atenției bunăstarea copilului.
Despre campania „Eu cum ajung la școală?"
- perioada de derulare: 7 decembrie 2011 - 31 martie 2012
Campania
adresează problema a peste 150 de copii din comuna Rebricea, județul
Vaslui, care merg pe jos, zilnic, peste 10 kilometri, pentru a ajunge la
școală. Pornind de la acest aspect, principalul obiectiv al campaniei
este strângerea de fonduri în vederea achiziționării a două microbuze
care să asigure transportul celor 150 de copii la școală. Totodată, prin
această campanie, World Vision România dorește să atragă atenția
românilor asupra lipsei accesului la educație pentru copiii defavorizati
din mediul rural şi să îi mobilizeze să ia atitudine în vederea
îmbunătăţirii condiţiilor sociale şi de educaţie ale acestor copii.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: