Comunicat - Forta Civica Constanta


Sambata, 19 ianuarie ora 13.30, in sala mica a Casei de Cultura Constanta, a avut loc intalnirea membrilor si simpatizantilor Fortei Civice din municipiul Constanta.

La sedinta a participat conducerea judeteana a Fortei Civice Constanta, respectiv Presedintele, deputat Danut Culetu si membrii Biroului Judetean Mircea Iustian, Alexandru Sircu, Raif Aksoy, Olga Zeicu.

Ordinea de zi a sedintei a reprezentat-o identificarea membrilor activi si implicarea acestora in organizarea si dezvoltarea partidului pe cartiere in municipiul Constanta.

Majoritatea participantilor la sedinta si-au exprimat dorinta de a se implica activ in dezvoltarea viitoarei organizatii municipale a formatiunii politice conduse de Mihai Razvan Ungureanu.

De asemenea, in cadrul sedintei s-a stabilit sa se organizeze de catre domnul Danut Culetu si alte cadre didactice, respectiv economisti, dezbateri pe teme economice actuale, acestea fiind considerate importante pentru intelegerea situatiei economice reale a Romaniei, cat si expunerea perspectivei economice a judetului Constanta.

Duminica, 20 ianuarie ora 11, Presedintele Fortei Civice Constanta, deputat Danut Culetu si membrii Biroului Judetean s-au deplasat in municipiul Mangalia, unde a avut loc intalnirea cu Organizatia Fortei Civice Mangalia, condusa de Adrian Molaomer si secretarul general Dana Constantinescu.

La sedinta au participat membrii Fortei Civice Mangalia, dar si multi simpatizanti, locuitori ai municipiului Mangalia, care au pus in evidenta in cadrul sedintei problemele din municipiu la momentul actual, respectiv taxele si impozitele care le depasesc cu mult posibilitatile economice personale, cat si lipsa locurilor de munca si lipsa oricarei strategii in acest sens pe raza municipului Mangalia.

De asemenea, o parte din cetateni au solicitat sprijin legislativ prin amendamente la Buget pentru finalizarea unui centru de asistenta sociala pentru persoanele cu dizabilitati.


Forta Civica
Organizatia Judeteana Constanta


Secretar General

Alexandru Sircu


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1222

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1396

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1638

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3835

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3155

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234