CPE lansează studiul „Speranţe, la vânzare" Cercetarea calitativă evidenţiază factorii care cresc riscul de trafic de persoane

CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate lansează „Speranţe, la vânzare", o cercetare calitativă privind traficul de persoane în vederea exploatării sexuale în România şi Italia, în perioada 2007-2011. Analiza face parte din proiectul "AnimaNova - Integrare pe piaţa muncii pentru persoanele traficate", proiect finanţat din Fondul Social European, prin POSDRU şi implementat de către CPE în parteneriat cu 5 organizaţii din Italia si cu Federaţia Filantropia.

Scopul raportului este acela de a dobândi o mai bună întelegere a dinamicii si a caracteristicilor fenomenului de trafic de persoane în România, în general, si a traficului în vederea exploatării sexuale, în special, în perioada post-aderare la Uniunea Europeană.

„Cercetarea oferă informatii despre factorii de vulnerabilitate care cresc riscul de trafic. În multe dintre cazurile la care am avut acces, a fost vorba, dincolo de lipsa oportunitătilor economice, de existenta unor familii disfunctionale. În aceste familii, abuzul si violenta împotriva femeilor si a copiilor, lipsa de afectivitate si de îngrijire fizică si emotională s-au "normalizat", au devenit parte firească din viată. Însă acestea au consecinte negative foarte puternice la nivelul adolescentelor si tinerelor cu vârste cuprinse între 14 si 25 de ani, grupul cel mai afectat de exploatare sexuală în prezent", a declarat Livia Aninoşanu, Directoare de Programe a CPE.

Statistici privind victimele traficului în România

Conform Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, rezultatele Analizei privind situaţia victimelor identificate în primul semestru din 2011 arată că:

 fenomenul este în creştere, numărul victimelor identificate fiind cu 29% mai mare faţă de cel al victimelor identificate în 2010, raportat la aceeaşi perioadă;

 jumatate dintre victimele exploatate sexual au fost minore;

 victimele cu vârsta între 14-25 ani sunt predominant femei exploatate sexual, iar cele cu vârsta între 25-40 ani sunt predominant bărbaţi exploataţi prin muncă;

 34% din totalul victimelor identificate au fost exploatate intern, în România; principalele ţări de destinaţie pentru traficul extern au fost Spania, Germania, Italia, Cehia şi Grecia;

 recrutarea s-a produs în special prin relaţie directă cu traficanţii, aceştia fiind parte a reţelei specifice de "suport" a victimelor, respectiv cunoştinte, prieteni, vecini, rude;

 principalele modalităţi de constrângere au fost: abuzul emotional (24% cazuri), abuzul fizic (23% cazuri) şi abuzul sexual (19% cazuri).

„O simplă privire asupra datelor statistice evidenţiază că persoanele de gen feminin sunt constant mai numeroase ca victime identificate ale traficului, iar principala formă de exploatare este cea sexuală. De asemenea, traficul intern ia amploare, victimele identificate fiind preponderent de gen feminin şi exploatate sexual. Foarte îngrijorător este faptul că, în primul semestru al anului 2011, jumătate dintre victimele exploatate sexual au fost minore, o noutate faţă de anul precedent", a declarat Louis Ulrich, sociolog în cadrul CPE.

În urma interviurilor cu respondenţii, a reiesit că intrarea în capcana traficantilor se petrece ca rezultat al unor factori multipli - sociali, familiali sau de context. Contextul familial disfunctional (violenta fizică si verbală, inclusiv abuzuri sexuale, indiferenţa faţă de victima potenţială) poate conduce la dezvoltarea afectiunii victimei fată de traficantul perceput în mod gresit drept prieten (cel care manipulează, răspunzând la nevoile imediate de iubire şi protectie a potenţialei victime). Motivatia economică, dorinta de a-si ajuta familia si dificultatea de împlinire a aspiratiilor individuale sunt, de asemenea, factori importanţi în cresterea vulnerabilitătii la trafic.

Colectarea datelor a avut loc în perioada mai - noiembrie 2011. În cadrul cercetării, au fost intervievaţi reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi ai organizatiilor neguvernamentale cu expertiză în domeniu (45 de interviuri realizate în România şi 55 de interviuri realizate în Italia), precum şi persoane traficate în scopul exploatării sexuale, beneficiare ale unor programe de protecţie socială (17 interviuri în România şi 9 interviuri în Italia).

Pentru informatii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

Luminita Malanca, luminita.malanca@graffitipr.ro +4 021 316 02 12

GRAFFITI PR

Despre CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate

CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate este o organizaţie neguvernamentală care promovează egalitatea de gen, dezvoltând programe în domenii precum egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi pe piaţa muncii, traficul de persoane, violenţa în familie, diferenţele de gen în educaţie şi sănătate, managementul diversităţii. CPE iniţiază cercetări sociologice şi campanii anti-discriminare şi oferă formare şi consultanţă pentru ONGuri, autorităţi publice și companii. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi www.cpe.ro.

Despre AnimaNova

Proiectul pune în legătură actori-cheie din România în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi integrării persoanelor traficate pe piaţa muncii, facilitând lucrul împreună al acestora şi asigurându-le schimburi de experienţă şi informaţii cu organisme similare din Italia.

Activităţile proiectului se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani şi sunt realizate în parteneriat cu 5 organizaţii din Italia: PARSEC - Associazione ricerca e interventi sociali - Roma, Fondazione Giacomo Brodolini - Roma, Expert Italia - Milano, Esprit Soc. - Firenze, AGEFORM S.C.A.R.L - Bologna şi cu Federaţia Filantropia, Bucureşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1227

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1276

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238