Declaraţie de sprijin pentru Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti

Bucureşti, 14.04.2011

Reprezentanţii comunităţilor religioase, reuniţi în credinţă pentru constituirea consiliului tuturor cultelor din România, sprijină cu toate puterile Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, care de 10 ani luptă împotriva edificării imobilului care afectează viaţa religioasă, siguranţa şi integritatea lăcaşului de cult - Catedrala Sf. Iosif şi a Palatului Mitropolitan şi cer cu insistenţă punerea în practică a hotărârii irevocabile nr. 1989 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava.

Cultele din România au trecut şi trec încă prin încercări mari privind propriile lăcaşe de cult.

Prin înţelepciunea judecătorilor a fost evitată afectarea vieţii spirituale a Parohiei Ortodoxe Mavrogheni de un hotel. Lăcomia investitorilor care nu dovedesc respectul faţă de culte şi lăcaşele lor a fost resimţită prin afectarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului de la Constanta de ridicarea Tomis Mall-ului, prin "efortul" aceluiaşi grup de dezvoltatori care afectează Catedrala Sf. Iosif.

Geamia Hunchiar din Constanţa, monument istoric construit în anul 1862, unul din cele mai reprezentative lăcaşe de cult ale comunităţii musulmane din ţara noastră, se află într-o situaţie asemănătoare celeia de la Catedrala Sf. Iosif. După ani de procese autorizaţia de construcţie a clădirii care o pune în pericol este anulată, dar nu se întreprinde nimic concret.

Biserica Armenească din Capitală cu greu a scăpat de dărâmare în timpul construirii altui turn, iar în anul 2009 numai mâna cerească a făcut să nu fie arsă din temelii de incendiul care a îngrozit pe timp de noapte Bucureştiul.

De curând s-a anunţat un nou proiect care ar lăsa fără niciun spaţiu Capela Elisabeta Doamna din Bucureşti. La Iaşi, imediata apropiere a bisericii Zlataust riscă să fie invadată de un alt bloc ridicat pe locul unde s-a aflat casa în care s-a născut şi a trăit Ionel Teodoreanu şi exemplele ar putea continua.

Toate aceste construcţii gigant pun în umbră casele Domnului, iar dorinţa nemărginită de înavuţire nu mai cunoaşte nici un fel de limită şi respect.

Remarcăm cu mâhnire că şi după ce instanţele s-au pronunţat irevocabil în sensul anulării autorizaţiei care a permis construirea până aproape de finalizare a unui turn de 19 etaje lângă Catedrala Sf. Iosif, beneficiarul acestuia, încearcă prin tot felul de modalităţi să găsească cale de a-şi păstra clădirea, sperând să găsească înţelegere sau compasiune pentru fapta sa ilegală.

De aceea, prin mesajul nostru încercăm să atragem atenţia asupra necesităţii de a curma epopeea acestui caz, astfel încât atât clerul cât şi credincioşii romano-catolici să se poată dedica în linişte activităţilor de cult. Având în vedere calitatea Statului Român de Stat Membru al Uniunii Europene, suntem ţinuţi la respectarea legilor proprii şi ale Comunităţii Europene şi la protejarea unui monument istoric de valoare europeană.

Concluzia acestor gânduri este una singură: trebuie respectată legea, trebuie păstrată frumuseţea credinţei şi a lăcaşelor de cult, trebuie respectată libertatea tuturor credincioşilor în a se bucura de credinţa lor fără apăsarea şi pericolul generat de clădiri gigant care strivesc, inclusiv la propriu, bisericile noastre.

Suntem o ţară de credincioşi nu de atei, iar statul are obligaţia de a proteja şi respecta cultele şi credincioşii săi, prin toate autorităţile sale, de orice agresiune fizică şi morală a locurilor de rugăciune în care aceştia îşi pot găsi pacea şi liniştea sufletească.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1264

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1535

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3831

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3153

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6232