Deputatul Iorguş, alături de comunitatea musulmană

bairam1_.jpgLa invitaţia preşedintelui Organizaţiei de Femei a UDTTMR Mangalia, Nachie Abdula şi a preşedintelui filialei Pecineaga, Ali Ridvan, deputatul Colegiului 5 Constanţa, Zanfir Iorguş, a participat luni, 7 noiembrie, a doua zi a Kurban Bayram-ului, la sărbătoarea turco-musulmanilor din cele două localităţi. Potrivit tradiţiei, musulmanii au sărbătorit Bayramul la geamia din comuna Pecineaga - renovată de curând - cu mâncăruri specifice, printre care s-au numărat batalul, dar şi dulciuri de tot felul.

„Sărbătoarea de Kurban Bayram este una dintre cele mai importante ale comunităţii turco-mulsumane", afirmă Nachie Abdulah. „Este un prilej de bucurie, cu ocazia căreia vrem să fim alături de rude, de vecini, dar şi de prieteni. A fost o mândrie să avem, printre musafiri, pe deputatul Zanfir Iorguş şi pe soţia acestuia, Mariana, pe sponsorul nostru principal, Sefcati Abduraman, pe primarul comunei Pecineaga, Nicolae Stan, dar şi pe fii satului, oameni care au plecat de aici şi şi-au croit un drum de succes în viaţă".

La rândul său, deputatul Zanfir Iorguş a ţinut să precizeze: „M-am simţit onorat să particip, alături de comunitatea turco-tătară din comuna Pecineaga, la una dintre cele mai mari sărbători ale lumii musulmane. Pe cât îmi stă în putinţă, voi fi alături de membrii comunităţii şi îi voi sprijini în proiectele lor viitoare".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1257

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1292

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1226

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1983

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1535

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1633

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3818

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3142

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6222