Radio Constanţa premiază contribuţiile la dezvoltarea societăţii

invitatie_gala_2012.jpgGala Premiilor Radio Constanţa, a cincea ediţie, este o manifestare de marcă, pe care postul public regional o datorează ascultătorilor dobrogeni. În acest an, evenimentul va avea loc vineri, 4 mai, începând cu ora 17.00, la Restaurantul LUXOR din Medgidia.

Anul acesta, Studioul Teritorial intenţionează să premieze contribuţiile locuitorilor din Medgidia la dezvoltarea societăţii. Medaliile purtând siglele postului şi ale co-organizatorilor vor fi acordate unor persoane şi instituţii din Medgidia care s-au remarcat în domenii precum: medicină, societate civilă, antreprenoriat, voluntariat, cultură, ca o recunoaştere a rezultatelor de excepţie din domeniul lor.

Nominalizările în cadrul galei au fost făcute de un juriu compus din redactori ai postului public, co-organizatori şi parteneri ai evenimentului. Astfel, au fost alcătuite zece categorii: medici, bănci, avocaţi, oameni de afaceri bărbaţi, oameni de afaceri femei, social (ong-uri), cadre didactice, prestatori de servicii, sportivi şi artişti. Facultatea de Arte a Universităţii "Ovidius" din Constanţa va prezenta un spectacol de excepţie.

"Demersul nostru constituie un gest de mulţumire pentru toţi acei oameni cunoscuţi şi necunoscuţi care recunosc dreptul semenilor lor la o viaţă demnă şi care înţeleg să participle activ la rezolvarea problemelor societăţii", a declarat Daniel Sîrbu, Redactor-Şef Radio Constanţa.

Gala Premiilor Radio Constanţa a debutat în anul 2008, atunci când Studioul Teritorial Radio Constanţa şi-a propus să marcheze în fiecare an tema aleasă de Consiliul Europei. Aceste gale se organizează pentru a marca, în fiecare an, un specific european.

Prima ediţie a fost dedicată minorităţilor naţionale, cea de-a doua creativităţii şi inovaţiei, iar cea de-a treia ediţie a fost dedicată organizaţiilor ne-guvernamentale care se implică activ în sprijinul comunităţii.

În 2011, Studioul Teritorial Radio Constanţa, care difuzează programe ce pot fi recepţionate în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi şi Slobozia, a premiat contribuţiile tulcene la dezvoltarea societăţii. Anul acesta este declarat "Anul European al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii".

Radio Constanţa este primul post de radio care a început să emită, după Revoluţia din 1989, în Dobrogea, primul program fiind pus în undă la data de 21 ianuarie 1990, din Vila nr.1 Mamaia, sediul postului estival Radio Vacanţa.

Radio Constanţa emite în judeţul Constanţa pe frecvenţele de 100,1 MHz, în banda de ultrascurte, şi 909 KHz, în banda de unde medii, precum şi pe 1530 KHz, pentru ascultătorii din Tulcea, iar pe internet, Radio Constanţa poate fi recepţionat în întreaga lume, la adresa www.radioconstanta.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1247

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1306

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1308

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1250

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1413

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1548

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2008

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1614

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1561

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1478

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1656

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1896

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3876

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3174

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6258