Specialiștii de mediu din țările dunărene propun soluții pentru salvarea sturionilor

poza1-intalnire-dstf-tulcea_resize.jpgȊn perioada 27-28 august 2012 s-a desfășurat la Tulcea cea de-a doua întâlnire a Grupului de Acţiune pentru Conservarea Sturionilor (Danube Sturgeon Task Force - DSTF). La dezbateri au participat 28 de cercetători, oficiali și comunicatori din partea Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, ai Comisiei Internaţionale de Protecție a Fluviului Dunărea, ai organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale din Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, România și Elveția. Scopul întâlnirii a constat în definitivarea strategiei de implementare a programului "Sturion 2020" şi stabilirea măsurilor necesare promovării acesteia la nivelul UE.

Participanții la întâlnire au identificat câteva măsuri prioritare pe care se va baza strategia viitoare:

- Reducerea pescuitului ilegal prin crearea unor activități economice alternative pentru comunitățile locale din zona Dunării (ecoturism, pescuit sportiv, procesarea peștelui, meșteșuguri tradiționale) și educație ecologică pentru tinerele generații;

- Educarea consumatorului pentru a consuma caviar și produse din sturioni proveniți din acvacultură;

- Creşterea gradului de protecție a habitatelor cu rol cheie în viaţa sturionilor precum şi refacerea coridoarelor de migraţie care să asigure accesul lor către zonele de reproducere

- Evaluarea numărului de exemplare crescute în captivitate precum şi a diversităţii genetice

- Întărirea capacității administrative a instituțiilor responsabile în vederea punerii în practică a prevederilor legislative referitoare la sturioni;

- Inițierea unei interdicții de pescuit a sturionilor în Ucraina și extinderea perioadei de prohibiție în România, Bulgaria și Serbia până la refacerea stocurilor;

- Elaborarea unei strategii de comunicare adresată publicului larg, pentru a susține strategia DSTF de protecţie a sturionilor.

Partea română a fost reprezentată la întâlnire de Ministerul Mediului și Pădurilor, Administrația Biosferei Delta Dunării, Institutul Național Delta Dunării - Tulcea, Institutul Național pentru Cercetare și Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" - Constanța, Institutul de Biologie al Academiei Române, WWF România și Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă - București.

În Dunăre și Marea Neagră mai trăiesc 5 specii de sturioni: cegă, morun, nisetru, pătrugă și viză, toate periclitate. Mai bătrâni decât dinozaurii, cu un aspect inedit datorită scheletului cartilaginos și fără solzi acești pești călători sunt valorificați economic pentru carne, clei și icrele negre iar prezența lor reprezintă baromentrul unui ecosistem sănătos.

Grupul de Acțiune pentru Conservarea Sturionilor - http://www.dstf.eu - a fost înfiinţat în ianuarie 2012 cu sprijinul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării precum şi al Comisiei Internaţionale de Protecţie a Fluviului Dunărea (ICPDR) cu scopul de a reuni toate sinergiile existente în Bazinul Dunării și Mării Negre în vederea promovării active a protecţiei sturionilor şi prevenirii dispariţiei lor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1279

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1301

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1404

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1540

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1470

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1884

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3849

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6241