Utilizarea pilulei contraceptive în ţările europene Majoritatea femeilor din Europa cu vârste între 15 (sau 18 ani) şi 49 de ani utilizează sau au utilizat pilula contraceptivă

Un studiu pan-european iniţiat de Bayer Schering Pharma a indicat faptul că majoritatea femeilor din Europa cu vârsta cuprinsă între 15 (sau 18) şi 49 de ani utilizează sau au utilizat pilula contraceptivă.

Principalele concluzii ale studiului au fost:

Există diferenţe mari între ţările europene

Utilizatorii curenţi de metode contraceptive utilizează fie Pilula, fie prezervativul masculin

Un număr egal de femei nu utilizează nicio metodă de contracepţie

Vârsta medie a primului contact sexual al femeilor din Europa este de 18 ani

Studiul pan-european iniţiat de Bayer Schering Pharma a evaluat conduita contraceptivă curentă şi anterioară a femeilor cu vârste cuprinse între 15 (sau 18, în funcţie de reglementările legale ale fiecărei ţări) şi 49 de ani. Studiul s-a desfăşurat în principal online, însă şi prin discuţii faţă în faţă în anumite ţări, în lunile noiembrie şi decembrie 2009. A fost al treilea studiu de acest gen, studiile anterioare fiind realizate în anii 2003 şi 2006. În total, au fost intervievate 24.320 de femei din 18 ţări.

Iată câteva date interesante obţinute de studiu:

Peste 65% dintre femeile intervievate au experienţă cu pilula contraceptivă (OC) sau cu prezervativul masculin, ori cu ambele metode.

71% dintre femei au utilizat una sau mai multe dintre metodele contraceptive hormonale, iar 93% dintre acestea indică utilizarea pilulei contraceptive la un moment dat - ceea ce înseamnă că 66% dintre ele au utilizat Pilula. Acelaşi procent (71% dintre femei) a utilizat la un moment dat un prezervativ masculin pentru contracepţie. Trebuie remarcat faptul că acest lucru nu înseamnă, în mod obligatoriu, că toate aceste femei au utilizat metoda „dublă" super-sigură de combinare a pilulei cu prezervativul. Întrebarea pertinentă din studiu se referea la utilizarea unei anumite metode într-un anumit moment din viaţa acestora.

Astfel, două treimi dintre femeile din Europa au utilizat Pilula la un moment dat din viaţa acestora. Procentul este semnificativ mai scăzut în Grecia (24%), Ucraina (27%) şi Turcia (26%). Pe de altă parte, aproximativ 90% din toate femeile din Germania, Franţa şi Suedia au încercat o pilulă contraceptivă în trecut.

Cele trei cele mai mari grupe utilizate în prezent: Pilula, prezervativul şi nicio metodă contraceptivă

Metoda contraceptivă principală, cel mai des utilizată în mod curent, în cele 18 ţări europene care au luat parte la studiu este Pilula cu un procent de 24%, urmată de prezervativul masculin cu 23%. Un alt procent de 23% din toate femeile din Europa din grupul de vârstă fertilă nu utilizează în prezent nicio metodă contraceptivă.

Neutilizarea unei metode contraceptive nu implică automat o conduită riscantă: numeroase femei din acest grup sunt însărcinate sau încearcă să rămână însărcinate (aproximativ 30%), pot să nu se afle într-o relaţie intimă (aproximativ 15%) sau pot crede că nu pot rămâne însărcinate (aproximativ 10%). Un alt procent de 6% declară că acestea sau partenerul lor sunt infertili cu siguranţă, în timp ce 8% se tem de posibilele efecte secundare ale contraceptivelor (nu neapărat contraceptive hormonale).

La nivelul fiecărei ţări, aproximativ 50% din toate femeile din Franţa folosesc în prezent Pilula, urmate de Republica Cehă (43%), Olanda (41%) şi Germania (38%). Cel mai scăzut număr de utilizatoare curente de contracepţie orală a fost raportat în Grecia (4%), Ucraina (8%) şi Turcia (7%). La polul opus, prezervativul masculin este metoda cea mai des folosită în mod curent în Grecia (53%), Rusia (34%), Spania (34%) şi Ucraina (33%).

Vârsta medie a primului contact sexual este de 18 ani - prezervativele sunt populare „prima oară"

Mitul că tinerii au relaţii sexuale la o vârstă din ce în ce mai fragedă nu reiese din rezultatele acestui studiu. În rândul intervievaţilor anonimi, vârsta medie a primului contact sexual a fost 18 ani, variind de la aproximativ 16 ani şi jumătate în Danemerca şi Suedia până la 19 ani în Polonia şi 20 de ani şi jumătate în Turcia. 17% dintre persoanele care au răspuns în Suedia au declarat că prima relaţie sexuală a avut loc la vârsta de 14 ani sau mai devreme.

Media europeană pentru primul contact sexual la 14 ani sau la o vârstă mai tânără este de 5%, iar cifra pentru Turcia este de doar 1%. Astfel, fetele din Suedia îşi încep viaţa sexuală devreme, iar fetele din Turcia mai târziu (în medie, desigur). La polul opus, 43% dintre persoanele care au răspuns în Turcia au avut 21 de ani sau mai mult în momentul primului contact sexual, vârstă echivalentă cu un procent de 5% în Austria, Danemarca şi Republica Cehă. Cifra medie pentru Europa este de 14% - ceea ce înseamnă că 14% dintre femeile europene sunt virgine la 21 de ani.

 

 

Austria

Danemarca,
Republica Cehă

Europa

Turcia

Sex la 21 de ani sau mai mult

5%

14%

43%

 

Suedia

Europa

Turcia

Sex la 14 ani sau mai puţin

17%

5%

1%

Pentru primul contact sexual, prezervativul masculin a fost în mod cert cea mai populară metodă contraceptivă, cu un procent de 49%. Aproximativ 21% din femei foloseau Pilula înainte de a avea un contact sexual pentru prima oară, iar un procent îngrijorător de 14% se bazau pe metoda raportului sexual întrerupt. 18% dintre femeile din studiu nu au utilizat nicio formă de contracepţie în momentul primului contact sexual. Doar pentru a ilustra câteva extreme, 79% din persoanele din Grecia au utilizat prezervativul masculin şi doar 1% au folosit Pilula drept contraceptiv „prima dată", în timp ce 14% au încercat metoda raportului sexual întrerupt. În Olanda, 55% foloseau pilula, în timp ce 54% au folosit prezervativul şi doar 4% au folosit raportul sexual întrerupt.

În România, conform unui alt studiu realizat pe un eşantion de 1.500 de respondenţi, pilula este utilizată de 14% dintre femeile active sexual. 73% dintre cele care au folosit pilula contraceptivă s-au declarat foarte mulţumite de aceasta. Nu a fost remarcată nicio schimbare în ceea ce priveşte utilizarea pilulei contraceptive în rândul celor care folosesc metodele de contracepţie: 19% dintre respondente au indicat pilula contraceptivă ca fiind metoda de contracepţie pe care o folosesc cel mai des.

Cu toate acestea, procentul femeilor cu vârstele cuprinse între 20 si 24 de ani care au indicat pilula contraceptivă ca fiind cea mai folosită metodă de contracepţie este de 37%. De asemenea, procentul femeilor care au început să folosească pilula contraceptivă între 15 şi 19 ani a ajuns la 32%.

Referinţă:

Bayer Schering Pharma, Cercetare de piaţă, datele din dosar, 2009


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1276

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3845

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238