"Visul lui Adalbert" primește Premiul Special al Juriului, la Tallinn

Lungmetrajul"Visul lui Adalbert", filmul de debut al regizorului Gabriel Achim, scris împreună cu scriitorul Cosmin Manolache (Best European Fiction 2010), a câştigat Premiul Special al Juriului la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internațional de Film "Black Nights" de la Tallinn (16-30 noiembrie 2011), în Estonia, într-o competiție puternică, în care s-au aflat, printre altele, și trei filme premiate anul acesta la Cannes: "The Artist" (regia Michel Hazanavicius), "Elena" (regia Andrei Zvyagintsev) și "We Need To Talk About Kevin" (regia Lynne Ramsay).

Din distribuție fac parte actorii: Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Alina Berzunțeanu, Mimi Brănescu și Paul Ipate.

Peter Zeitlinger, de aproape doua decenii operatorul obișnuit al lui Werner Herzog, a precizat că juriul, din care a făcut parte și Sergei Loznitsa, a inventat acest premiu special pentru excelentul debut al regizorului român.

Visul lui Adalbert este cel de-al doilea succes al regizorului Gabriel Achim la Tallinn, după ce în 2009 a câștigat premiul pentru cel mai bun proiect din cadrul Baltic Event Co-production Market. La festival au fost prezenţi regizorul Gabriel Achim și producătorul delegat Daniel Burlac.

Filmul, remarcat entuziasmant de prestigioasa revistă americană de cinema The Hollywood Reporter, a mai participat la internaționale de la Reykjavik, Salonic (în prezența emoționantă a unuia dintre protagoniștii finalei Ligii Campionilor din '86, antrenorul actual al PAOK Salonik, domnul László Bölöni) și Malatya și va fi prezentat publicului din New York la începutul acestei luni.

Visul lui Adalbert explorează într-un registru comic inedit modul în care festivismul comandat și absurd legat de ziua aniversară a Partidului Comunist Român intră in conflict cu spontanul și imprevizibilul entuziasm colectiv care a însoțit victoria Stelei în finala câștigată la Sevillia, pe 7 mai 1986.


Visul lui Adalbert este o producţie Green Film și 4 Proof Film, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al UniCredit Țiriac Bank, Loteriei romane, FC Steaua București, Primăriei Mizil, Digital Cube, Romaqua Group, MEC Romania, Media Tour și al Asociației Române de Film Independent (ARFI).

Proiectul a fost dezvoltat cu sprijinul: Connecting Cottbus, Cottbus IFF, 2008/ Ateliers d'Angers, 2009/ Crossroads, Thessaloniki IFF, 2009/ Baltic Event co‐production market, Tallinn IFF, 2009/ Works in progress, Karlovy Vary IFF, 2010/ Works in progress, Thessaloniki IFF, 2010.

Visul lui Adalbert va ajunge pe marile ecrane din România în primăvara lui 2012.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1296

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3151

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228