Parteneriat educational - Lafarge şi Ambasada Franţei în România

Lafarge România se alătură din 2011 programului de parteneriat pe care Ambasada Franţei îl propune în România companiilor care sprijină formarea tinerilor angajaţi. Astfel, acordul de asociere dintre cele două organizaţii oferă tinerilor ingineri, angajaţi Lafarge, posibilitatea de a efectua un program de masterat nivel 2 în Franţa, pe o perioadă de 6 luni, urmând ca după terminarea studiilor academice să continue formarea înca un semestru în cadrul operaţiunilor Lafarge din România.

Programul demarează în luna octombrie 2011, iar candidaţii selectaţi din interiorul companiei vor beneficia de o pregătire în inginerie industrială: procese industriale şi mentenanţă/întreţinere echipamente şi instalaţii industriale. Specializarea durează 12 luni împărţite în două semestre din care: în prima jumătate masteranzii vor urma cursurile la o universitate din Franţa, iar în a doua jumătate îşi vor efectua stagiul într-unul din punctele de lucru din România.

Candidaţii selectaţi pentru acest program de formare, co-finanţat de Lafarge, primesc statutul de bursier al Guvernului Francez (BGF), calitate în care beneficiază de o indemnizaţie lunară la care se adaugă acoperirea cheltuielilor de înscriere, protecţie socială şi de facilităţi pentru cazare într-un campus universitar.

Parteneriatul dezvoltat împreună cu Ambasada Franţei în România are la bază dorinţa de a le oferi un sprijin tinerilor români talentaţi care îşi doresc o carieră pe termen lung în domeniul nostru de activitate, un alt tip de experienţă academică. Faptul că le asigurăm un stagiu de formare practică şi posibilitatea de a-şi continua activitatea în cadrul societăţii noastre după terminarea studiilor în Franţa, reprezintă o motivaţie puternică pentru ei şi o reală oportunitate de dezvoltare pentru noi" a declarat Ilona Lixandru, Director Resurse Umane Lafarge România.

Dezvoltarea colaboratorilor este una dintre priorităţile operaţionale ale Grupului Lafarge. Politicile de resurse umane sprijină formarea continuă, atragerea şi reţinerea persoanelor talentate în interiorul organizaţiei. Ca o concretizare şi în Romania a acestor preocupări, în 2011 vor fi selectaţi 2 angajaţi din departamentele operaţionale urmând ca programul să continue şi în viitor, în funcţie de evaluarea rezultatelor şi nevoile existente la momentul respectiv.

Acest tip de formare vine să se adauge programelor interne în cadrul Lafarge - România (formare tehnică şi Scoala de Management), precum şi celor existente în cadrul Diviziilor si Grupului (Lafarge University).

Despre Lafarge

În România, Lafarge activează cu toate liniile sale de activitate: ciment, agregate, betoane, gips; are 40 de site-uri industriale şi numără 1.300 de angajaţi. În 2009 a înregistrat o cifră de afaceri de 270 de milioane de Euro.

Lafarge este lider mondial în industria materialelor de construcţii, deţinând poziţii de vârf cu toate diviziile sale: Ciment, Agregate & Betoane şi Gips. Având peste 78.000 de angajaţi în 78 de ţări, Lafarge a înregistrat vânzări de 15,9 miliarde de euro în 2009.

În 2010 şi pentru al şaselea an consecutiv, Lafarge a fost clasificată printre „cele mai durabile 100 de corporaţii din lume". Prin intermediul celui mai important centru de cercetare în domeniul materialelor de construcţii din lume, Lafarge plasează inovaţia în centrul priorităţilor sale, într-un demers de a asigura construcţii durabile şi creativitate arhitecturală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1260

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1227

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1985

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1594

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1461

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3822

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3144

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6224