136 secţii de votare, păzite de pompieri

Peste 250 de cadre militare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa vor fi implicate direct în organizarea şi desfăşurarea Referendumului din data 29 iulie 2012. Pompierii care vor asigura paza secţiilor de votare sunt dislocaţi din toate cele 10 subunităţi, astfel încât să nu fie afectate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor incendii sau a altor situaţii de urgenţă.

Pentru perioada premergătoare, dar şi pentru ziua desfăşurării procesului electoral, I.S.U. „Dobrogea", prin Inspecţia de Prevenire, a dispus organizatorilor tuturor celor 566 secţii de votare, măsuri de apărare împotriva incendiilor. Dintre acestea amintim:

1. amenajarea secţiilor de votare se va face, pe cât posibil, la parterul clădirilor;

2. amplasarea cabinelor de votare se face fără diminuarea capacităţii căilor de acces şi de evacuare şi fără blocarea ori îngreunarea accesului la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor care echipează clădirile (ex: hidranţi interiori);

3. căile de evacuare din clădire vor fi marcate, circulaţia persoanelor prin clădire fiind limitată exclusiv pe traseul acces - secţie de votare - evacuare;

4. se interzice fumatul în interiorul secţiilor de votare;

5. se interzice efectuarea lucrărilor cu foc deschis în clădire, premergător şi pe durata desfăşurării procesului electoral;

6. respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea mijloacelor de încălzire;

7. exploatarea instalaţiilor electrice cu respectarea reglementărilor, eliminându-se suprasolicitarea lor;

8. asigurare funcţionării iluminatului de siguranţă;

9. dotarea încăperilor în care se amplasează cabinele de vot cu stingătoare de incendiu funcţionale, cel puţin unul la fiecare 50 mp., verificate conform reglementărilor;

10. preşedinţii secţiilor de votare vor instrui, pe bază de documente, personalul din comisiile electorale, privind prevenirea situaţiilor de urgenţă şi măsurile care trebuie întreprinse în cazul manifestării acestora.

Totodată, inspectorii I.S.U. „Dobrogea" efectuează acţiuni de verificare a clădirilor în care sunt organizate secţiile de votare şi modul în care sunt respectate măsurile amintite anterior.

În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru:

- evacuarea tuturor persoanelor aflate în clădire, precum şi a bunurilor utilizate în procesul electoral: urnele şi buletinele de vot, ştampile, listele electorale etc.;

- anunţarea incendiului la numărul unic de apel 112;

- stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie.

*

* *

„Votează Legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!"

În perioada campaniei electorale, Ministerul Administraţiei şi Internelor desfăşoară

o campanie de informare a cetăţenilor pentru reducerea fraudelor electorale.

Mai multe detalii pot fi găsite pe www.votlegal.mai.gov.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1258

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1292

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1226

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1983

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1536

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1633

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3820

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3142

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6222