Amendată cu 200 de lei, pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice la Palatul de Justiţie

Jandarmii care aigură paza şi protecţia instituţională în clădirea Palatului de Justiţie au sancţionat miercuri, 01 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, o femeie de 55 de ani din Constanţa, pentru injurii.

Constanţa T. a început să ridice tonul pe holurile Instanţei, în urma unei discuţii cu o altă persoană. La un moment dat, femeia s-a enervat şi a adresat injurii interlocutorului său, cu toate că jandarmii i-au cerut să păstreze un ton civilizat şi să nu provoace indignarea justiţiabililor prezenţi la Palatul de Justiţie. Ca urmare, persoana turbulentă a fost amendată cu 200 de lei.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa va acţiona cu fermitate, în spiritul şi litera legii, potrivit competenţelor conferite de lege pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte care ar putea aduce atingere normelor de convieţuire socială, stării de normalitate, ordinii şi siguranţei publice.

Struguri cam acri...

Marţi, 31 august a.c., ora 22.00, un jandarm şi poliţist care acţionau în sistemul integrat de ordine publică au observat patru persoane, la ieşirea din Cernavodă către Cochirleni, în timp ce încărcau mai multe sacoşe pline în portbagajul unui autoturism Oltcit.

După ce au terminat de urcat încărcătura în portbagaj, cei patru bărbaţi au plecat cu maşina, către Cernavodă, dar au fost opriţi de echipajul mixt de ordine publică cerându-li-se să arate ce marfă transportau.

Nicolae G., de 27 de ani, Mihai N., de 28 de ani, Viorel P., în vârstă de 26 de ani şi Gheorghe P., de 30 de ani, toţi din Cernavodă aveau în portbagaj şapte sacoşe pline cu peste 100 de kilograme de struguri. Ei au declarat că au făcut rost de marfă de la o fermă viticolă din apropiere.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei Cernavodă, pentru continuarea cercetărilor în ceea ce priveşte comiterea faptei de furt calificat. Prejudiciul a fost înapoiat administratorului fermei viticole.

COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1245

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1299

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1248

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1412

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2008

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1612

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1559

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1475

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1653

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1893

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3870

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3171

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6254