Cetăţeni turci depistaţi cu şedere ilegală în Constanţa

Poliţiştii Oficiului Român pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa, au desfăşurat în data de 29 iunie a.c., o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă, ocazie cu care au fost depistaţi cu şedere ilegală, patru cetăţeni turci.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, cetăţenii străini au intrat în ţară, în baza unor vize de scurtă şedere în scop de afaceri şi la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul României.

Astfel, pe numele celor în cauză au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Totodată, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 1600 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Facem apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări - Constanţa, sau vizitând site-ul public al instituţiei la adresa www. ori.mai.gov.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1234

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1284

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1303

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1245

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1406

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1541

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2001

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1607

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1553

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1470

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1647

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1886

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3855

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3165

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6249