Tanar retinut de politisti dupa ce a lovit in mai multe randuri un barbat de 48 de ani, cei doi fiind implicati intr-o tamponare in municipiul Constanta

În ziua de 09.04.2010, ora 13:05, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţă 112 despre faptul că C. CONSTANTIN, de 48 ani, din comuna Cumpăna, în timp ce circula cu un autoturism pe b-dul 1 Decembrie 1918, cu direcţia de mers către b-dul I.C.Brătianu, în dreptul Spitalului Municipal, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de S. FLORIN-IULIAN, de 22 ani, din C-ţa. În urma tamponării, între cei doi conducători auto a avut loc o altercaţie, primul conducător auto fiind lovit în mai multe rânduri cu pumnul în zona feţei de către tânărul de 22 de ani.

În urma loviturilor primite, C. Constantin a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Agresorul a fost reţinut la scurt timp după comiterea faptei, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând ca în ziua de 10.04.2010, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi instanţei cu propunerile corespunzătoare.

S. FLORIN-IULIAN a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1270

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1400

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235